Bineînțeles că fotbalul nu operează întotdeauna cu astfel de cuvinte grele, cum ar fi credința, speranța, emoția, în definitiv nu suntem, în aprilie 2023, într-o poveste, ci într-o realitate. Subiectivi, desigur, dar mereu aflați într-o dispută pentru adevăr și obiectivitate. Vorbim despre oameni și analizăm fapte, însă trăim, oare, din amintiri?
Și atunci, dacă nu, de unde atât de multe sentimente puse la bătaie într-un simplu joc?
Răspunsul este, cred, acesta: tocmai pentru că este un joc. Nu știu dacă, neapărat, este și simplu, dar un joc acceptă, dincolo de regulile sale mai mult sau mai puțin stricte, și alt gen de interpretări. În fine, dacă regulile sale implică strictețea, emoțiile generate de fotbal au generat o adevărată mitologie sentimentală, în care speranța e cea mai des invocată. Cine merge să vadă un meci al favoriților fără a spera în victorie, indiferent de valoarea adversarilor? Sportul este un teritoriu al viselor transformate în realitate, nu?
Nu întotdeauna, desigur. Însă fotbalul pare a fi mai mult decât un sport. Este de identificat undeva la granița dintre o religie modernă, evident, și o lume a tradițiilor verificate și rezistente în timp. Mai degrabă o reprezentare a orgoliilor noastre decât una obiectivă, a resurselor umane de mare valoare? Sau și una și cealaltă?
“Es wär so schon gewesen,Es hat nicht sollen sein!” , adică, în traducere liberă, din limba germană, “Ar fi fost atât de frumos/ Dar nu a fost să fie!” Sunt versuri din poezia “Der Trompeter von Säckingen”, “Trâmbițașul din Säckingen”, de Scheffel, și citate mereu pentru a mărturisi regretul pentru ceva, o faptă sau un vis, care nu s-a mai întâmplat sau nu s-a mai împlinit, așa cum s-a sperat, așa cum am proiectat sau ne-am dorit…O speranță!
Ideea e că avem fotbal de vis, pentru că tot ceea ce a gândit Pep Guardiola, de pildă, la Manchester City, ține mai degrabă de artă decât de sport, deși nu sunt termeni care se exclud. Iar ce face Madridul lui Carlo Ancelotti ține de lumea fantastică din opera lui Dante. Sau a lui Mircea Eliade, ca să rămânem sau să contribuim și noi cu ceva la peisaj.
Acestea fiind zise, semifinala UEFA Champions League dintre cele două, Real și City, se anunță una, paradoxal, a unor mari certitudini, mai puțin a unor mari speranțe. Cel puțin așa mi se pare mie, cred într-o lege a compensației care, recunosc, am această tărie, rareori acționează și în fotbal. Dar, de data aceasta, va fi altfel. Desigur, e doar o speranță în fotbal!
