Sigur că nu este neapărat obligatoriu să deții un titlu pentru a reuși să faci spectacol în meseria ta. În fotbal, mai cu seamă aici, avem artiști ai balonului care nu au dus niciodată până la capăt, înțelegând prin asta un mare trofeu, arta lor, deseori sublimă. Marcel Răducanu, de pildă, nu a fost nici campion mondial, nici european, deși ar fi meritat, fără îndoială, un loc în cea mai bună dintre echipele noastre. Socrates, marele fotbalist sud-american, a jucat la Fiorentina, iar colegul său Junior, de la cea mai bună națională a Braziliei care nu a câștigat nimic, cea a lui Tele Santana, a evoluat pentru Torino și Pescara. Și pentru Flamengo, desigur, acasă la el. Zico, “Pele alb”, a tras pentru Udinese și s-a retras în Japonia, de la Kashima Antlers. Iar acasă, pentru același Flamengo. Și exemple sunt multe, chiar și la noi, sau mai ales la noi…
Dar campionii au ceva aparte, fie că vorbim de un performer, fie că aducem în discuție o echipă. Maradona, Real Madrid, Belodedici sau Lăcătuș, iată nume uriașe, de la noi și din lume, care au mers până la ultima frontieră a succesului, obținându-l. Platini, Ștefan Kovacs, Emerich Jenei, Deschamps, Marcello Lippi, Del Piero, Duckadam ….
Aici tema se poate lărgi ca și conținut, dar ideea rămâne o constantă: spectacolul nu e sinonim întotdeauna cu succesul, dar succesul înseamnă aproape mereu un spectacol.
Asta deoarece victoria, felul în care ajungi să o obții, triumful, în toate datele sale, implică noțiunea de spectacol. Dacă nu al jocului în sine, pentru că avem în istorie și astfel de cazuri, măcar al tabelei de marcaj. Învingătorii, și nu doar ei, știu ce vorbesc!
Ceea ce a făcut, de pildă, marți seara, în Champions League, Real Madrid, este cel mai recent și cel mai elocvent exemplu. Condusă acasă, pe Santiago Bernabeu, cu 3-0 de campioana en-titre a Europei, Chelsea, echipa lui Modric și Benzema era eliminată, în ciuda victoriei din tur, de pe Stamford Bridge, cu 3-1. Și la Madrid era minutul 80!
Și echipa emblemă a Spaniei nu juca mai nimic. Când, deodată, croatul de 35 de ani al “albilor”, pe numele lui Luca Modric, a reușit o pasă cum eu nu am mai văzut până acum în fotbalul mondial. Ceea ce se numește un “exterior”. Rodrygo a primit și a înscris. 3-1.
Brazilianul Rodrygo și apoi Benzema, din pasa altui brazilian, Vinicius junior, au fost, așadar, autorii golurilor celor înfrânți acasă, 2-3 în final, cu Chelsea. Dar ce Triumf!
Dar ce dulce eșec, vorba lui Benzema… care, și nu e doar între noi vorba asta, merită să primească Balonul de Aur. Pe care îl merita mai demult, și nu l-a luat, pe nedrept. Asta ca să încheiem rotund demonstrația noastră despre campioni, spectacol și succes!
