Mai sunt doar două săptămâni și se încheie turul campionatului, încă puțin și se duce și acest an 2020, poate cel mai dificil din istoria fotbalului. Dificil, complicat, neașteptat în toată desfășurarea lui. Un an plin de provocări, un an ciudat, în afara oricărei încercări de anticipare, iar acum, la sfârșitul lui, în imposibilitatea de a aplica orice concluzie. Și, cu toate acestea, fotbalul, de la noi și de aiurea, a rezistat, a continuat să se înfățișeze osmenilor competitiv și, uneori, chiar seducător. Ce s-ar mai putea spune acum, când cu toții am mers până la capăt cu această poveste, aproape fără să băgăm de seamă că timpul ne e mai degrabă adversar decât aliat?
Bine că a trecut? Sau ce bine că am reușit să rezistăm în astfel de condiții?
Nu cred că putem spune, din nefericire, că tot ce a determinat acest an a trecut. Pandemia nu a trecut, problemele generate de ea sunt aceleași sau aproape aceleași. În primul rând, imposibilitatea de a avea spectatori în tribune. Apoi, complicațiile intervenite în programarea competițiilor, crizele de efectiv cauzate de infectările cu noul coronavirus, iar enumerarea ar putea continua, din păcate.
Cum s-a mers mai departe? Cum s-a rezistat? Cred că un prim răspuns ar fi sau ar trebui să fie “cu solidaritate”. Lumea fotbalului a devenit, în multe cazuri, familia fotbalului. Iar acest lucru nu se reține întotdeauna, mă rog, nu s-a reținut în toate momentele cruciale ale acestui fenomen sportiv și social.
Sfârșit de capitol, așadar. O continuare evident că există, în așteptarea unor vremuri mai bune, în așteptarea întoarcerii oamenilor pe stadioane și a performanțelor pe care, cândva, nu de mult, le-am avut cu adevărat.
Ce va fi în 2021? Nu e chiar așa de ușor de anticipat, ținând cont că acum totul pare că se prelungește și peste granița dintre ani. Criza coronavirusului, singurătatea din stadioane, șocurile generate în multe loturi, teama, necunoscutul ca exercițiu de supraviețuire.
“Quid vesper ferat, incertum est” spunea Titus Livius în “Istoria romană” și am reținut acest citat încă din facultate pentru că mi-a plăcut. În limba română ar fi echivalentul lui “nu aduce anul ce aduce ceasul”, în timp ce latinii spuneau asta cu înțelesul de “nu știi toată ziua ce surprize se pot întâmpla până seara”!
Ce va fi va fi. Iar fotbalul va merge până la capăt cu speranța că normalul, din ce în ce mai greu de găsit în zilele noastre, se va întoarce. Oamenii, pentru care s-a inventat, totuși, acest sport, așteaptă acea stare de spirit care să le permită să se simtă parte implicată în fenomen. Jucătorii așteaptă ca tribunele să se umple, presa ca spectacolul să se întâmple, patronii ca banii să circule, surprizele să fie doar cele plăcute.
Greu an. Multe restricții, puține lucruri sigure, pe care să te bazezi. Sfârșit de capitol? Să sperăm!
Un alt început? Să fim convinși!
