
Dacă fotbalul e o poveste, și chiar este una dintre cele mai frumoase întâlnite în societatea modernă, atunci încă un capitol al ei tocmai s-a încheiat. Și mă gândesc, bineînțeles, la ediția 2025-2026 a Campionatului Național Superliga României.
Cunoaștem de acum toate marile răspunsuri la întrebările care ne-au însoțit întreg sezonul și e important să le reamintim.
Așadar, campioana, absolut meritată, este Universitatea Craiova, în timp ce tot ea a devenit și deținătoarea Cupei României. Deci, formația din capitala Olteniei a reușit eventul în acest an.
Bineînțeles, ea ne va reprezenta în preliminariile UEFA Champions League, care vor debuta chiar luna viitoare.
Universitatea Cluj, grație poziției secunde din Superligă, ne va reprezenta în UEFA Europa League, în timp ce CFR 1907 Cluj (locul 3) și FCSB ( învingătoare în barajul cu Dinamo București) vor juca în preliminariile UEFA Conference League. Mult succes tuturor!
Am aflat, de asemenea, și câștigătoarele din meciurile de baraj privind menținerea/ promovarea în Superliga. Astfel, Farul Constanța și-a păstrat locul pe prima scenă a fotbalului românesc, în disputa cu Chindia Târgoviște, iar FC Voluntari a reușit promovarea în Superliga, după ce a trecut de FC Herrmanstadt, alăturându-se celor de la Corvinul Hunedoara și de la SEPSI OSK Sfântu Gheorghe, care obținuseră deja promovarea directă!
Din nou, felicitări!
Urmează o scurtă perioadă de vacanță, iar apoi echipele se vor reuni în stagii de pregătire.
Iar noul sezon, 2026-2027, va debuta în ziua de 12 iulie, odată cu disputarea Supercupei României, la Craiova, între Universitatea și...Universitatea! Desigur, cea din Craiova cu cea din Cluj!
Apoi, din weekend-ul 18-19 iulie, vom avea și prima etapă din Superliga României.
Astfel, un nou capitol va începe în frumoasa poveste a fotbalului nostru!




















