Vara începe peste câteva zile și este altă vară decât cea de anul trecut, când pandemia părea departe de a fi învinsă. CASA Liga I aproape că s-a încheiat, mai rămân meciurile de baraj și vom ști, cu exactitate, cine se va alătura campioanei CFR Cluj, FCSB și Universității Craiova în cupele europene. La fel de important este să aflăm componența exactă a viitoarei Ligi I, după ce se vor juca și manșele de menținere / promovare.
Vara va fi alta, cu zile de vacanță un pic mai multe pentru majoritatea fotbaliștilor și antrenorilor. Conducătorii, însă, vor lucra la foc continuu, pentru a alcătui noile distribuții în vederea unei competiții ce se anunță extrem de interesantă.
Vor fi două echipe din Craiova, a revenit Rapid într-o nouă și modernă prezentare, și aici nu mă refer doar la stadionul-bijuterie de lângă podul Grant.
Anticipez o luptă fantastică pentru intrarea în play-off, să nu uităm de Viitorul Constanța, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, FC Botoșani, Academica Clinceni, Chindia Târgoviște, la al cărei stadion se lucrează non-stop. Dinamo, FC Argeș, UTA sunt, la rândul lor, foste campioane și nume foarte importante în istoria fotbalului românesc. Gaz Metan Mediaș este o echipă care a jucat cupă europeană intercluburi și, care, cu nu mult timp în urmă, a jucat în play-off.
Până atunci, însă, vara ne va oferi turneul final al EURO, cu patru meciuri pe Arena Națională din București și, apoi, după ce întrecerea internă va începe, Jocurile Olimpice, cu România calificată după 57 de ani.
Dacă până acum am vorbit despre variante de succes și echipe care se vor înscrie pe traseele victoriei sportive, să ne gândim un pic la marea certitudine a sezonului care urmează să înceapă la mijlocul lunii iulie. Desigur, mă refer la întoarcea fanilor pe stadioane. Deja, ultimele meciuri din actuala ediție s-au disputat cu suporteri în tribune și cred că acest lucru a avut darul de a ne bucura pe toți. Am spus, nu o dată, că fanii sunt regii acestui sport. În sfârșit, putem oferi Regilor ceea li se cuvine Regilor! Locul lor în tribună este un semn al întoarcerii la normalitate, după mai bine de un an de restricții cauzate de pandemia COVID – 19. Emoțiile lor, dragostea lor pentru clubul favorit nu au fost restricționate vreodată.
Așadar, îmi doresc și cred că vă doriți și dumneavoastră să salutăm un campionat al suporterilor. Un capitol greu din istoria fotbalului este pe cale să se încheie și nu privim înapoi cu mânie, ci cu o deplină compasiune pentru cei care au avut de suferit în toată această perioadă de o dificultate extremă.
Să ne bucurăm de vara marilor ambiții, includ aici și prezența echipelor noastre în cupele europene intercluburi, să urăm succes echipelor naționale în toate acțiunile în care sunt angajate și, de ce nu, să încărcăm bateriile. Va fi un sezon lung, care chiar merită urmărit!