În inima Ardealului, un club de fotbal se dezvoltă uluitor cu fiecare an care trece. Sepsi OSK este oglinda uneo comunități nu foarte numeroasă, dar harnică și responsabilă în tot ceea ce construiește.
”Trecutul ne obligă să construim viitorul, oglinda prezentului”. Aceste cuvinte sunt în traista tuturor celor care sunt implicați zi de zi în dezvoltarea Academiei de Fotbal Sepsi OSK, un proiect demarat în anul 2011, cu o grupă de juniori. De atunci, au trecut mai mult de zece ani, iar Academia a crescut vizibil: în toamna lui 2017, an în care Sepsi OSK a promovat în prima ligă, centrul număra doar 120 de jucători, iar în prezent are peste 550 de copii – fete și băieți – care își desfășoară activitatea în mod organizat sub atenta coordonare a 25 de antrenori.
„Speram că doar începutul a fost atât de dificil, însă pe măsură ce academia noastră se extinde, cu atât și sarcinile, respectiv responsabilitățile se înmulțesc, dar este o activitate extrem de frumoasă. Din fericire, am reușit să formăm un grup de profesioniști care au viziune și un scop bine definit: să le oferim copiilor cele mai bune condiții de a practica fotbal. Este obligația noastră, a tuturor, să avem grijă să crească într-un mediu prielnic dezvoltării lor pe plan sportiv și mental. La Sepsi OSK este o regulă de aur, să nu refuzăm niciun copil care vine la noi pentru a practica fotbalul, fiindcă cel mai important este ca tinerii să facă parte dintr-o comunitate, să învețe ce înseamnă să lupți într-o echipă pentru o echipă, să simtă că fac parte dintr-o familie", declară directorul Academiei de Fotbal Sepsi OSK, Veress János.