Pe urmele generație lui Ianis și Răzvan Marin
Echipa națională U-19 s-a calificat spectaculos, dintr-o grupă grea (Croația, Islanda, Georgia), la turneul final al Campionatului European care va avea loc în Slovacia, în această vară. Din lotul pe care l-a avut la dispoziție antrenorul Adrian Văsâi au făcut parte șapte jucători de la Farul, cel mai mare număr dat de un singur club la toate loturile naționale de juniori!
Cei șapte magnifici ai Constanței fotbalistice sunt Gabriel Dănuleasă, Dan Sîrbu, Nicolas Popescu, Eduard Radaslavescu, Răzvan Tănasă, Luca Andronache și Ștefan Bodișteanu.
Ei formează o generație cel puțin la fel de talentată ca cea cu care ne-am mândrit la Euro U-21 și din care făceau parte o mulțime de tineri fotbaliști crescuți sau trecuți pe la Academia Gheorghe Hagi, Căbuz, Manea, Ghiță, Ciobanu, Răzvan Marin, Cicâldău, Doru Dumitrescu, Coman sau Ianis Hagi fiind doar câteva exemple.
”A fost un turneul de calificare foarte dificil, cu echipe foarte bune, dar noi am jucat bine în primele două meciuri și ne-am îndeplinit obiectivul. Mă bucur că am reușit să marchez în primul meci, dar toată echipa a jucat foarte bine. Din păcate, în alt doilea meci nu am putut evolua, am avut niște mici probleme medicale, iar al treilea, în care am intrat puține minute, nu a mai contat. Ne dorim ca la turneul final să prindem cel puțin o semifinală și chiar să câștigăm, de ce nu. Trebuie să mergem în Slovacia cu încredere, avem o generație foarte bună și putem face performanțe mari. Sunt mândru că ne-am calificat, dar acum trebuie să muncesc la fel de susținut. Pentru a ajuta echipa de club și pentru a fi bine pregătit când voi fi chemat la națională”, a declarat Eduard Radaslavescu, cel despre care Gheorghe Hagi a spus recent că este ”cel mai complet tânăr mijlocaș din Liga 1”.
Dan Sîrbu este căpitanul echipei naționale U-19. Din păcate, o viroză puternică l-a împiedicat să evolueze multe minute în cele trei meciuri. ”Am jucat doar în ultimul meci, cu Islanda, pentru că am răcit foarte tare. Am fost izolat la hotel și nu mi-am putut încuraja colegii decât prin mesaje pe grupul de WhatsApp, nu am putut nici măcar merge la stadion, să le fac galerie. Sper să nu mai același ghinion în vară, îmi doresc enorm să fiu în teren și să-mi ajut echipa. Îmi doresc, de asemenea să ieșim din grupe și să mergem la Campionatul Mondial. Suntem o generație bună și credem în noi. Pentru mine a fost un sezon de referință, am debutat la prima ligă și ne-am calificat la Euro, unde vreau să facem o figură frumoasă”, spune tânărul fotbalist.
Gabriel Dănuleasă a jucat în toate meciurile din Croația, fiind unul dintre cei mai apreciați tricolori. ”Vă mulțumim foarte mult pentru aprecieri și pentru că ne-ați susținut de acasă pe toată durata turneului. A fost greu, dar am făcut față presiunii și adversarilor. Ne bucurăm imens că ne-am calificat. Am simțit o bucurie suplimentară când am marcat în poarta Georgiei, dar cel mai important este că echipa a jucat excellent. Cu Croația a fost foarte greu, era și gazdă, dar ne-am mobilizat bine și am demonstrat că suntem o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Acum, ne dorim cel puțin să egalăm performanța echipei U-21 și să ajungem în semifinale. Apoi, vom vedea ce va mai fi. Până atunci, avem Liga Elitelor, meciurile din Liga a 3-a, unde ne dorim să intrăm în play-off. Nu e timp de sărbătorit, trebuie să muncim susținut”, a spus talentatul fotbalist.