Pe 7 mai 2022, în ziua în care Flavius Domide a împlinit 76 de ani, peste șapte mii de arădeni l-au aplaudat când a dat lovitura de începere a meciului UTA – CS Mioveni. E momentul cel mai emoționant trăit până acum pe noua arenă ”Francisc Neuman”.
De 342 de ori s-au aprins îndreptat spre el luminile primei scene, ca să-l etaleze purtând tricoul roș-alb cu stema triunghiulară. Recordul nu i l-a doborât nimeni la Arad! Are 75 de goluri înscrise pentru team-ul arădean, e pe locul patru într-un top al marcatorilor din toate timpurile, după Brosovszky (100), Bonyhadi (81) și Țîrlea I (80). A încântat în ofensiva Aradului la ultimele două titluri din vitrina UTA-ei, anii 1969-1970 și a făcut parte din generația României de la ”Mundialul” mexican.
Împreună cu teribila trupă de pe Mureș a făcut furori în Europa. A fost în linia întâi când Feyenoord a capitulat la Arad, iar în Cupa UEFA e cel mai bun marcator al UTA-ei, cu cinci goluri în sezonul 1971-1972, când UTA a atins sferurile de finală.
Din 1957 – atunci și-a câștigat prima legitimație - și până în 1979, Domide a fost doar al UTA-ei. După despărțire, traseele l-au purtat și-n alte părți, dar inima i-a rămas colorată în roșu și alb. S-a întors acasă ca antrenor la juniori, iar în campionatul 1992-1993 a condus o frumoasă generație arădeană spre prima scenă. Timpuri tot mai agitate au făcut ca UTA să nu-i răspundă pe măsură. El i-a rămas fidel. Nu s-a putut bucura de acea promovare, dar mai târziu accepta să fie președinte când nimeni nu prea avea curajul. Era prin 1997 și postura presupunea găsirea unui om capabil de absolut orice pentru ca echipa să supraviețuiască.
Flavius Domide n-a fost niciodată genul care să-și scandeze atașamentul pentru UTA. Nici nu avea nevoie. L-a demonstrat toată viața.