Uneori, viaţa lipeşte secvenţe separate mult în timp, le explică sau măcar le luminează pentru ca tu, care le-ai trăit, să le poţi înţelege, dacă nu la vremea lor, măcar într-o perioadă cu recurs şi acces la memorie.
În primăvara lui 1982 s-a derulat o crâncenă bătălie la care, aproape licean fiind, am asistat, mai mult sau mai puţin direct. Era, de fapt, o dublă bătălie pe care o urmăream cu sufletul la gură şi pe care mi-o amintesc perfect acum, după 40 de ani. Prima, evident, lupta pentru titlu a Craiovei, în cel mai bun an din istoria ei, pierdută în faţa unui Dinamo mai modest, dar împins uneori din spate de arbitri şi de superficialitatea uneori autodistrugătoare a oltenilor. Mă uit pe ziarele acelor zile şi ajutorul primit de Dinamo e destul de evident. E drept şi că, lider fiind cu 5 etape înainte de final, Universitatea (fără mulţi titulari...) pierde, pe 31 mai 1982, cu 0-4 derby-ul din Ştefan cel Mare şi supremaţia din fotbalul acelor ani. Fusese campioană două ediţii la rând, umplea până la refuz toate stadioanele ţării şi avea 7 titulari în echipa naţională... Sau 8.
Revenind însă la ceea ce se întâmpla în Bucureşti, sentimentul general era că Giuleştiul domina duelul cu Steaua şi Dinamo. Şi asta în condiţiile în care Rapid juca în B, iar Steaua şi Dinamo se băteau la titlu! Ei bine, tocmai despre această a doua bătălie a acelei primăveri vreau să povestesc. Vărul meu, Marian Cojocaru, jucător la juniorii Rapidului, la grupa celebrului Ion Costea (titular în anii ’30 în marea echipă a giuleştenilor cu Baratky, Ionică Bogdan sau Raffinsky), mă trezeşte într-o dimineaţă de duminică pentru că îi promisesem că mergem la meci, pe Ghencea.
Mai fusesem, cu câteva săptămâni în urmă, pe „23”, la un cuplaj: Progresul – Sportul 1-2, cu două goluri Mircea Sandu şi Dinamo – Steaua 2-1, unde i-am ţinut pumnii Stelei până la disperare, mai ales că a şi condus, după un penalty transformat de Majaru (Bumbescu, care juca la Dinamo, îl doborâse în careu pe Ralea, vârf la Steaua, alături de... Sertov!). Dar Mulţescu a egalat şi apoi Dudu Georgescu, intrat la pauză în locul lui Văetuş, s-a desprins de Sameş şi a adus victoria pentru Dinamo. Fusese un meci urât, cu nervi, cu pumni împărţiţi de Dinu şi Ion Marin de o parte, Iovan, Florin Marin şi Tudorel Stoica de partea cealaltă.
Aşadar, alături de Marian, acum, spre Ghencea, autobuz, troleu şi... răsuflarea tăiată! Rapid – Petrolul, derby-ul pentru promovare, se juca, doamnelor şi domnilor, cu peste 30.000 de oameni în tribune! La cuplajul de care am pomenit fuseseră mulţi, desigur, dar nu mai mulţi de 30000... Meci de B, dar ce meci...
Şi acum, secvenţele lipsă. 12 ani mai târziu, în redacţia Gazetei Sporturilor, de vorbă cu redactorul-şef adjunct, nea Bebe, adică maestrul Constantin Firănescu. Zice nea Bebe: „Mariuse, şi zici că ai fost în Ghencea duminica aia? Cred că erau 30.000 de oameni! Ce meci! Şi ce Rapid! (nea Bebe, rapidist o viaţă...) Dar ştii că ne-au sunat de la Partid atunci, să scriem la ziar că rapidiştii nu şi-au respectat adversarul... Şi ştii de ce ?!” „De ce, nea Bebe?” „Păi la sfârşit era 3-1 sau 4-1, nu mai ştiu, şi ai noştri nu le-au mai dat mingea până n-a fluierat arbitrul de final! Stadionul în delir, dar lor, acolo, la oficială, nu le-a plăcut...” „Şi ai scris, nea Bebe?” „Am scris ceva cu toţii, nu mai ştiu ce...”
Secvenţa a treia. Mă duc la colecţia „Sportul” din 1982 şi iată ce găsesc în ziarul de luni, 24 mai: „Revanşa Rapidului” – Etapa 30. Cronică de Constantin Firănescu. Rapid – Petrolul 5-1. Au jucat în faţa a peste 30.000 de spectatori. Rapid: Ion Gabriel – I. Popescu, Belu (’66 Tiţă), Pârvu, Ispas – Paraschiv (’21 Trifu), Ion Ion, Şt. Popa – Cojocaru, Damaschin, Manea. Petrolul: Haralambie – I. Cojocaru, Stanciu, Butufei, Toma – Lazăr (’38 Pancu), Cozarek, Bratosin – Grigore, Toporan (’58 Gălăţeanu), Libiu. Iar nea Bebe, după ce trecea în revistă golurile (min. 4 – Manea, „cap” la centrarea lui Cojocaru, min. 11 – Damaschin, min. 18 – Cozarek, min. 82 – Şt. Popa din penalty, min. 84 – Manea), încheia aşa: „Detaşaţi clar, la un scor care poate fi socotit niţel exagerat în raport cu desfăşurarea jocului, giuleştenii vor umbri însă finalul meciului printr-o nesportivă plimbare a balonului în propria jumătate de teren.” Adică, pe şleau, tiki-taka Rapidului, cu zeci de pase consecutive, trebuia interzisă! Noroc că Marius Popescu a ţinut cu nea Bebe şi a scris, în acelaşi număr de ziar, un editorial intitulat „Balaci, Nilsson, Sameş şi Rapidul” care se sfârşea aşa: „P.S. Ce stadion 23 August, derby-ului Rapid – Petrolul i-ar fi trebuit o Maracană pentru a putea curpinde valurile nesfârşite ale unor simpatizanţi nebuni, nebuni, nebuni şi superbi în formidabila lor pasiune.”
Să vă mai spun că, etapa următoare, Rapidul avea să piardă cu 0-1 la Sibiu, cu Şoimii I.P.A., şi odată cu meciul acela şi promovarea?! Mai erau 3 etape şi tiki-taka nu mai ajuta la nimic, promova Petrolul.
