Ianuarie 1936. Prietenul de dame, razii şi dosare al Majestăţii Sale Carol al II-lea,
zis Carolică, generalul Gabriel Marinescu, zis „Împăratul”, devine preşedintele
Venusului. N-are încă 50 de ani, dar are, în schimb, multe de plătit. Noaptea iese, din
când în când, făcându-i escortă, cu Suveranul, uşor deghizat. Caută fete frumoase
pentru priapicul rege, asta când nu le aleg din cabinele de machiaj ale marilor teatre
bucureştene. Într-o astfel de noapte obţine şi conducerea „negrilor”.
Punct şi de la capăt. E fericit ca atunci, în august 1917, când celălalt rege,
Ferdinand, Întregitorul, îl decorase cu Ordinul „Mihai Viteazul”, ca tânăr comandant de
batalion din Regimentul 2 Vânători de Gardă pentru eroismul arătat în luptele de pe
valea Putnei. Fiu de militar de carieră, e la post şi în iunie 1930, când după 4 ani de la
renunţarea la tron, Carol al II-lea se întoarce în ţară. Colonelul Marinescu încalcă toate
ordinele ierarhice şi îl conduce pe Carol de la gară la Palatul Cotroceni. Peste două zile
e avansat general, peste alte două e numit prefect al Poliţiei Capitalei. Iubeşte pe
Venus şi e nelipsit de lângă Alexandru Elădescu, patronul „negrilor” conduşi de
căpitanul lor şi al naţionalei, Ghiţă Albu. Venus are 5 titluri în palmares, ultimul în ’34,
dar marea şi totala ambiţie a generalului e Cupa României. La a doua ediţie, în ’35,
Venus, campioană en-titre, pierde în semifinale, 2-4 cu Ripensia lui Dobay. Acum a
venit însă, în Splai, chiar Împăratul! Generalul nu stă pe gânduri şi, între două razii la
bordel şi altele la cazinouri, strânge banii negri ai „negrilor”. Soseşte în capitală sub
protecţia sa, care era oricum măcar la fel de puternică şi perfidă ca a Regelui, David,
portarul care în aprilie ’40 va primi la Roma, după un Italia – România, chiar de la Papă,
apelativul de „Il Dio”, vine apoi, de la ICO Oradea, Bodola, probabil Balonul de Aur al
Europei Centrale, pregătit să lupte cu Rapidul „minunii blonde” Giussy Baratky. Sfera
vine de la „U” Cluj, grecul Humis doar pentru un milion de lei, fraţii Volodea, Colea şi
Petea Vâlcov (ultimul avea să moară pe front, în 1943, în Crimeea!) vin de la Mihai
Viteazu, o echipă din Chişinău, Silviu Ploeşteanu şi Juhasz sunt vedetele, aşa cum
fuseseră în 1930, la primul Mondial, cel din Uruguay, portarul Jean Lăpuşneanu şi
atacantul Stanciu, cel care a marcat golul desprinderii în victoria cu Peru.
Punct şi de la capăt. El, generalul, ştie toate acesta. Are putere, are bani şi are
Venusul. Nu are însă Cupa, pentru că şi cu echipa stelară pe care o construieşte,
Venus, pierde iar în semifinale, 1-5, în faţa Rapidului!
Punct, punct, punct şi de la capăt. În 1938 „Gavrilă” nu mai are răbdare şi după
1-2 în Giuleşti, în faţa a 30.000 de oameni, record interbelic, tot în semifinale, pune să
fie arestaţi Baratky, Auer, Vintilă (Cossini) şi Raffinsky, ridicaţi direct de la restaurantul
„Luther”, unde sărbătoreau victoria. Povestea se ştie, o spune inegalabil Ioan Chirilă în
„Glasul roţilor de tren”. Costică Bauer, managerul Rapidului, cere audienţă la „Împărat”
şi el însuşi cere şi rejucarea, ştiind că altfel n-are şanse să-şi scoată băieţii din arest. La
rejucare, la pauză e deja 4-1, Baratky şi Auer reuşind câte o „dublă”. Humis, primind o
pomană de la Vintilă – „trage şi tu, grecule!” – înscrie şi el şi se termină 4-2. Bizar, după
meci, generalul coboară la cabine şi-i felicită pe... rapidişti, cerându-le să-l numească şi
acolo preşedinte. „Măcar aşa să beau şi eu din Cupă o gură de şampanie!”
Din nou, de la capăt. „Gavrilă” are încă gloanţe. Impune ca Ripensia, Chinezul,
Unirea Tricolor, Victoria şi „U” Cluj, Maccabi, Gloria Arad să-l numească preşedinte de
onoare fiecare în parte! E şi „vice al FRF şi, la orizont, în 2 iulie, e iar semifinala, clasic,
cu Rapid. Venus pierde cu 0-2 şi generalul, ajuns între timp ministru de Interne, mai
strânge o dată din dinţi.
Punct şi de la capăt. Anul 1940. Campioană pentru a opta şi ultima oară, Venus
nu mai cade în semifinalele Cupei cu Rapid, ci cu Sportul Studenţesc. E victorie, cu 4-2,
şi în finală e Rapid, 2-0 cu Dacia Unirea Brăila. Generalul e pregătit, echipa e mare,
Regele e pe tron, războiul ne-a ocolit! Urmează cea mai lungă, dură, frumoasă şi
crâncenă finală din istoria Cupei României. O finală întinsă pe durata a 194 de zile,
jucată şi rejucată de 4 ori. Totul despre acea finală, acel an, sfârşitul lui Venus şi al
generalului ei însă, săptămâna viitoare!
