O tehnică a conducerii este și cea provenită din lumea cinematografiei, în care viziunea regizorului, ca și a scenaristului deopotrivă, este una totală, una a controlului absolut în care știi în fiecare clipă tot ce gândesc personajele imaginate de tine, unde sunt, ce urmează să facă etc.
Un astfel de leadership presupune o implicare în destinul fiecăruia, o putere care poate seduce, desigur, dar care poate implica și mari riscuri.
Control total, centralizarea tuturor resurselor, umane în principal, dar și a celor materiale. Nu întâmplător, ceea ce noi numim “regizor”, alții traduc prin “director”.
Așadar, care sunt liniile “directoare” în fotbalul mondial, european, precum și în cel românesc, cum se exercită controlul și, mai ales, putem vorbi despre o presiune absolută, exercitată de la cel mai înalt nivel și pînă la cel de jos, oricare ar fi definițiile și condiția acestora?
De la bun început trebuie să admitem, fără doar și poate, că ideea de ierarhie este valorificată peste tot în lume pe bază de competență într-un domeniu sau altul, la fel cum conceptul de concurență duce în mod firesc la creșterea valorii unei organizații sau al unui produs de piață.
Să nu ne îndepărtăm însă de ideea de la care am pornit toată această discuție, și anume cea a viziunii totale, a controlului absolut asupra unui fenomen, în speță fotbalul pe planetă sau chiar și la noi, și să vedem în ce măsură, cât de flexibil rămâne fenomenul acesta condus fiind, ori coordonat de o astfel de manieră.
“Omnia mutantur, nihil interit” spunea Ovidiu, înainte de exilul lui aici, acum 2000 de ani. Privind la Pontus Euxinus, sau poate chiar inspirat de această mare, ideile i-au rămas aceleași. “Totul se schimbă, nimic nu dispare” ar suna traducerea acestui vers din “Metamorfozele”. Să acceptăm, așadar, ideea că totul se transformă, dar fondul rămâne mereu același. E un lucru bun că se întâmplă astfel, sau timpurile noi aduc mentalități noi, oameni noi, de care trebuie să ținem seama?
Punct. Contrapunct. Putere, opoziție. Din tot acest joc, filosofic sau sportiv (da, fotbalul e un joc!) societatea, oamenii trebuie să rămână în câștig. Nu se poate avansa în niciun domeniu și nu se poate face performanță dacă nimic nu se schimbă. Ceva trebuie să rămână, desigur, o construcție este o construcție. Dar, pentru ca ea să dureze, să poată rezista, cineva trebuie să o conteste, să-i caute și să-i găsească lipsurile, să-i identifice problemele. Fotbalul nu este un film, nu este un platou de filmare, sângele lui nu e ketchup sau vopsea roșie. Viziunea asupra fenomenului nu este una de sus, absolută, ci trebuie să fie una de la baza fenomenului, a suporterilor, în primul rând. “Totul se schimbă, nimic nu dispare”. Suporterul e în cheia aceasta, el rămâne constant și pentru totdeauna la locul lui, când totul dispare.
Suporterul și contestatarul. Uneori, deseori, sunt una și aceeași persoană. FIFA și UEFA știu acest lucru, cu toate că și acolo există tentația acută a ideii “ directorului de film”.
Punct cu punct. Punct. Contrapunct.
