Nu știu alții cum sunt, vorba clasicului de la Humulești, dar eu mă declar extrem de mulțumit în urma încheierii parcursului echipei naționale a României din UEFA Nations League. Și sunt ferm convins că nu sunt singurul. Și asta nu doar pentru că tricolorii au terminat victorioși în grupa lor, în fața reprezentativelor Kosovo, Ciprului și Lituaniei, ci, mai ales, pentru maniera de exprimare a “generației de suflet”, aflată acum sub conducerea acestui foarte mare antrenor care este Mircea Lucescu.

Foarte important este că România a promovat astfel din liga C în liga B a Ligii Națiunilor, și cel puțin la fel de mare greutate are și faptul că, în vederea tragerii la sorți pentru stabilirea meciurilor din preliminariile Campionatului Mondial (care se va disputa în anul 2026, în Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada), selecționata noastră și-a câștigat dreptul de a fi extrasă din cea de a doua urnă valorică. Este, dacă admitem că adversarul care va veni din prima urnă va fi unul extrem de valoros, încă o așa numită “plasă de siguranță” în ceea ce privește participarea României la barajele pentru calificarea la Cupa Mondială, în caz că nu se va reuși câștigarea grupei din preliminariile care își vor găsi startul în primăvara anului viitor. Să sperăm însă că vom avea un pic de șansă la tragerea la sorți, care este planificată să se desfășoare în ziua de 13 decembrie, la Zürich, și că vom reuși  un parcurs care se va încheia cu obținerea calificării la Turneul final din 2026, după o pauză de 28 de ani!

Altfel, odată cu felicitările tuturor românilor, ale unui public extrem de cald și de entuziast, care aproape că a umplut Arena Națională la meciurile României cu reprezentativele Kosovo (50.000 de spectatori) și Cipru (45.000 de spectatori), transmitem tricolorilor, selecționerului Mircea Lucescu, precum și conducerii FRF, și felicitările noastre sincere, din partea conducerii Ligii Profesioniste de Fotbal, a tuturor cluburilor din Superligă!

Iar acum, din acest weekend, ne întoarcem la meciurile din Campionatul Național Superliga României, cu speranța și credința că fotbalul românesc se află pe drumul cel bun. Și că performanța recentă a echipei naționale va avea un efect catalizator pentru principala competiție internă! De fapt, sunt sigur că exact așa va fi!