Ca toate lucrurile din lume să funcționeze e nevoie de o cunoaștere temeinică a istoriei fiecăruia dintre aceste lucruri, ori fapte, în parte. O privire generală asupra fenomenului numit fotbal nu poate și nici nu are voie să excludă amănuntele unei radiografii parțiale.
Și totul începe cu acel prim pas despre care vorbesc toate dicționarele, momentul care a generat acea matrice capabilă să se dezvolte și să conducă la o nouă mitologie, dacă permiteți această contradicție în termeni… Ideea nu este chiar nouă, dar merită să mai rămânem un timp asupra ei. În definitiv, contează cine și ce a fost mai întâi, ca să înțelegem la ce spectacol al lumii asistăm în acești ani, în care fotbalul a devenit o religie. Modernă, în cu totul alte date și în cu totul alt context față de sensul clasic, dar…
Iată, pentru exemplificare, cele mai vechi cluburi de fotbal, acele celebre “F.C.” made in England. Și amintesc aici doar entitățile administrative care încă există, sub o formă sau alta, încă din anii în care s-au înființat. Așadar, cu mențiunea, deși nu cred că mai era nevoie de precizat, că majoritatea acestor “cele mai vechi cluburi de fotbal din lume” sunt, de fapt, cu o singură excepție, din …Anglia, desigur: Sheffield F.C. (1857), Hallam (1860), Cray Wanderers (1860), Worksop Town (1861), Notts County (1862), Stoke City (1863), Brigg Town (1864), Wrexham (1864, în Țara Galilor, excepția de care aminteam), Nottingham Forest (1865), Sheffield Wednesday F.C. (1867)…Primele zece!
“Le temps est un grand maître”, spunea Corneille în tragedia “Sertorius”, ca un elogiu adus experienței. În traducere liberă, versul marelui clasic francez sună astfel: “Timpul este un mare meșter”. Ce dovadă mai bună pentru ceea ce a rezultat după apariția acestui sport în lume, în acele vremuri? Cât de mult a evoluat fotbalul, și ce frumos!
Cluburi care încă mai există la cel mai înalt nivel, trecând cu brio așa numită probă a timpului, dau dovada cea mai clară asupra puterii de seducție a fotbalului, un secol și jumătate mai târziu! Simpla lor trecere în revistă produce emoție și acesta e cel mai important lucru. Iar faptul că și fotbalul românesc are, la rândul său, cluburi care au intrat în cel de-al doilea secol de existență, precum CFR 1907 Cluj, Rapid București 1923 sau Farul Constanța, clubul de la malul Mării Negre fiind înființat în anul 1920, nu poate decât să ne bucure, mai ales că nu sunt doar acestea! Întotdeauna am fost de părere că viitorul și prezentul sunt esențiale în dezvoltarea unui club, dar și că nimic nu se poate clădi fără un trecut solid! Fără o Fundație. Fără o anumită tradiție…