Vineri, 1 aprilie, la Doha, în Qatar, se stabilește, prin tragere la sorți, componența grupelor Campionatului Mondial de fotbal care va fi găzduit tot acolo, în lunile noiembrie și decembrie. Nimănui nu-i face plăcere, mie cu atât mai puțin, dar trebuie să ne aducem aminte, în caz că am uitat, că va fi al șaselea Mondial fără România, calificată la această competiție ultima oară la ediția găzduită de Franța, în anul de grație 1998. Am ratat apoi toate preliminariile și, implicit, Mondialele din 2002, din Coreea de Sud și Japonia, din 2006, organizate de Germania, apoi cele din 2010, din Africa de Sud, am ratat Brazilia, în anul 2014, Mondialul din Rusia, în 2018, și, odată cu locul trei în grupă, în ultimele preliminarii, în urma Germaniei și a Macedoniei de Nord, am pierdut și calificarea la acest turneu final din Qatar. Să privim însă înainte, lăsând în urmă aceste date statistice care nu au darul de a ne oferi prea mult optimism, din păcate.
Vom cunoaște, așadar, grupele Mondialului și vom privi marea bătălie de la toamnă (sau de la iarnă?), cu emoții reduse ca intensitate, dar împărțite, ca întotdeauna în ultimii 24 de ani. În sensul în care unii vom ține cu Messi, alții cu Cristiano Ronaldo, nu puțini vor fi fanii lui Neymar junior, ori ai lui Lewandowski, semn că marile nume vor fi acolo, încă o dată. Argentina, Portugalia, Brazilia, Polonia. Spania lui Luis Enrique, Anglia, Germania, Uruguay, Franța lui Mbappe, întreg caruselul fotbalului mondial va fi acolo și vom simpatiza și noi cu unii ori cu alții, dar mai ales cu fotbalul bun, de mare clasă.
Pregătim însă viitorul, iar venirea unui selecționer nou, în persoana lui Edward Iordănescu, care a avut deja în ultimele zile, două meciuri amicale, ne obligă la muncă multă, din ce s-a văzut în aceste partide, dar și la speranță. Am pierdut cu Grecia, la București, 0-1, și am terminat la egalitate, 2-2, cu Israel, la Netanya, după ce am condus cu 2-0 încă din minutul 23, prin golurile reușite de Cicâldău, respectiv, Man.
În vară, ne așteaptă Liga Națiunilor, meciuri oficiale, cu Bosnia-Herțegovina, Muntenegru și Finlanda, un tur de forță veritabil, patru partide în doar zece zile, în intervalul 4-14 iunie. Muntenegru tocmai a învins Grecia, care ne bătuse pe noi, Finlanda, care a fost la Euro în vara trecută și a câștigat acolo în fața Danemarcei, chiar la Copenhaga, cât despre selecționata Bosniei-Herțegovina e de ajuns să amintim de Dzeko…
Avem, iată, și noi, propriul nostru turneu final, cu adversari importanți, pentru a încerca să ne calificăm la Euro 2024, din Germania, apoi la Mondialul din 2026, găzduit de Canada, Statele Unite și Mexic. De aceea spun și închei cu acest gând: călătoria de o mie de kilometri începe cu primul pas. Să fim încrezători!
