În viață este, bineînțeles, foarte importantă schimbarea. Întotdeauna, când lucrurile merg mai rău sau, mă rog, nu evoluează așa cum trebuie sau așa cum te-ai fi așteptat să evolueze, este necesar să schimbi ceva. În modul de gândire, în primul rând, dar și pragmatic, în felul de a te comporta sau de a te raporta la anumite fapte sau obiective de performanță. Sigur, o schimbare nu aduce automat și rezultatele dorite, dar, în timp, ea va fi acel catalizator de noi energii și, de ce nu, chiar de noi rezultate. De adevărate performanțe. Este însă obligatoriu nevoie de răbdare, în aceeași măsură în care este nevoie și de curaj, atunci când te hotărăști să renunți la o stare de confort, chiar dacă aceasta te îndepărta de obiective.
În Campionatul Național Superliga României, care s-a reluat după pauza de iarnă, una destul de scurtă, de altfel, s-au produs, deja, câteva schimbări, după doar două etape.
Mă refer aici la băncile tehnice a două echipe, Universitatea Craiova și Poli Iași, care au acum alți titulari în postul de antrenor principal. Este vorba de Mirel Rădoi și, dincolo, Vasile Miriuță, care i-au înlocuit pe Constantin Gâlcă și, respectiv, pe Emil Săndoi!
Dacă adăugăm că, tot în această lună, cu puțin timp înainte de reluarea Superligii, și la Botoșani a fost numit Leo Grozavu în locul lui Liviu Ciobotariu, vedem că dorința de a obține rezultate pe măsura obiectivelor propuse include și astfel de decizii.
Nu pot decât să le doresc mult succes tuturor celor care au (re) venit pe prima scenă a fotbalului românesc, fiind și eu convins, cum am arătat și mai sus, că schimbarea, deseori, e scrisă în “legile omenești “, cunoaștem cu toții vorba aceea…
Altfel, trebuie să admitem faptul că oamenii sunt generatori de energii, și că omul stă la baza tuturor lucrurilor, că atingerea obiectivelor este mereu strâns legată de profesionalismul și competențele celor angajați tocmai în scopul atingerii acestora.
Fotbalul românesc se pregătește așadar pentru marile dueluri din etapele următoare, cele care vor duce, în sfârșit, către primele concluzii. Încă șapte etape care vor hotărî cele șase echipe calificate în play-off, precum și pe cele 10 care vor juca în play-out!
Succes tuturor! Până săptămâna viitoare, toate cele bune!