E târziu, e chiar prea târziu ca să mai îndreptăm ceva. E o noapte de miercuri, aproape de sfârşitul ei, 10 septembrie 2003. Sunt cu tot ziarul pe cap, în seara cea mai importantă a „ProSport”-ului din acel an, seara în care România joacă în Danemarca, la Copenhaga, cu calificarea la Euro în faţă. Batem, ne-am calificat la turneul final din Portugalia. Nu, nu...
Cum spuneam însă, e prea târziu. Aproape de miezul nopţii, după mai bine de o oră de joc, Danemarca ne conduce cu 1-0, a marcat golgeterul lui Milan, Jon-Dahl Tomasson, dintr-un penalty foarte larg acordat, în minutul 34, de Urs Maier, un elveţian care încă nu ne lăsa să bănuim ce avea să urmeze. Oricum însă era prea târziu. Pregătisem un ziar întreg – eram redactor-şef adjunct, dar îl conduceam efectiv în zilele acelea, Cristian Ţopescu, un excelent director, dar şi mai mulţi „superiori” de la trustul Ringier (elveţian, ca şi Urs Maier, voila!) erau la un congres la Budapesta, mi se pare – un ziar întreg, aşadar, pe victoria şi calificarea noastră. Cristian Ţopescu lăsase scris un editorial care mergea „la turneul final”, pozele fuseseră alese, după primele minute, de pe FTP, cu Mutu, Chivu şi compania în ipostaze virile, triumfătoare...
Venise însă acel penalty, total împotriva a ce se juca pe teren şi am dat fuga la Cristi Vlad, zis Oache, şef la reporteri speciali (sau adjunct?) şi, în doi, am început să schimbăm textele, ipostazele tricolorilor, prăbuşiţi acum, depăşiţi în dueluri, apoi editorialele, deja scrise pentru calificare. Cât de cât aranjasem, erau opt pagini pe meci, ziarul şi noaptea aceea... Mutu însă se desprinde senzaţional de Laursen şi Henriksen, după un corner bătut de Florentin Dumitru, pivotează şi şutul său, din 13-14 metri, explodează în plasa porţii lui Sorensen! E 1-1 şi schimb o privire cu Oache: ce facem? Nu ne calificăm, zice el, nute grăbi... Hai să schimbăm, zic, jucăm bine, simt că-i batem! OK...
Trec zece minute şi îi arăt lui Oache cine e şeful: eu! Normal, pentru că Pancu prinde toată forţa lumii într-un şut respins de Helveg (şi el „milanist”!) pe la vreo 20-25 de metri de poarta danezilor şi avem 2-1! Uite că nu mai e târziu! Nu-i târziu, nu-i târziu! Uite că am reparat tot, în doar câteva minute, Oache, băiatule genial, vreau pozele cu bucuria de la goluri, verifică FTP-ul, hai să scriu şi eu, atenţie la pagini, ce titlu dăm la pagina întâi, zice Oache, cum ce titlu?! Portugalia, venim! E tern, zice Oache, zi altceva, bine, stai să se termine...
Nu-i târziu, dar e foaaaarte târziu, domnule Maier. E minutul 90 şi jucăm peste ei, nu fluieri? Bratu, intrat în locul lui Ganea, ratează de două ori singur cu portarul, Mutu, tot de două ori, o dată a tras pe scurt, Sorensen a scos în corner, apoi pe lung, Sorensen a scos iar! Cernat, intrat şi el, la 2-1, în locul lui Florentin Dumitru, e şi el faţă-n faţă cu Sorensen, dar trage peste...
Şi totuşi e târziu. Minutul 92. Iordănescu face şi a treia schimbare: iese Mutu. Intră Şoavă. Mai avem câteva secunde doar. Ce titlu să dăm, Oache? Ce zici de „EROIC!”? Merge, zice Oache, vezi că au sunat de la tipografie, n-am dat nicio pagină din cele opt... Dăm acum, că fluieră!
Dar Urs Maier nu fluieră. Lobonţ îşi strânge fundaşii lângă el, Stoican, Chivu, Raţ se lipesc unii de alţii. E corner pentru ei. Respinge Rădoi, prelungeşte la Dorinel Munteanu, mai departe la Raţ – şut deviat, corner. E minutul 94. Bate Dorinel, prea repedeee, de ceee, în careul lor nu-i nimeni, Sorensen prinde, degajează lung, e minutul 95, cââât mai ţii, Urs Maier?? Centrează Jorgensen, Iencsi ratează intercepţia şi Laursen preia cu mâna şi, din 8 metri, nu poate rata: 2-2!
...Sună tipografia. Schimbăm iar pozele, textele. E prea târziu, Oache? Nu. Uite, am poza de a-ntâia, cu Urs Maier şi titlul „Nemernicule!”. Merge, zice Oache.
