Duminică, 12 mai, Iași. În capitala Moldovei toată lumea respiră fotbal. Echipa locală își joacă ultima șansă de menținere în SuperLiga României, iar stadionul Emil Alexandrescu este arhiplin.
În urmă cu doar două etape, puțini specialiști le mai acordau șansa supraviețuirii, dar băieții vulcanicului Tony da Silva le-au demonstrat tuturor că s-au înșelat în privința lor. Cu victoria de la Sibiu și, mai ales, cu cea de acasă, împotriva Petrolului, în fața unui public entuziast până la paroxism, Poli a reușit miracolul, sărind și deasupra locurilor de baraj.
Golurile lui Itu și Bettaieb i-au aruncat pe suporteri în brațele fericirii, iar imaginile pe care vi le prezentăm ilustrează destul de modest ce s-a întâmplat cu adevărat la Iași, în noaptea de 12 mai 2024.

Vă pezentăm, de asemenea, cum au trăit antrenorul Tony da Silva și președintele Cornel Șfaițer o seară minunată a acestei echipe atât de iubite.

Declarații la cald

„Am venit aici cu inima deschisă, cu tot sufletul meu. Este munca lui Leo Grozavu, a băieților, a conducerii, eu am ajutat puțin. Eu nu fumez, așa mă odihnesc și mă calmez. Până la urmă asta nu contează. Pentru mine vedetă este echipa, orașul ... Asta ar trebui să fie în fiecare duminică, nu mai așa putem fi puternici. Noi nu avem buget precum alte echipe, suntem o echipă umilă. Eu mă simt foarte bine aici, am găsit un club familiar, îi dedic această victorie lui Leo Grozavu,fantastic ce a făcut el aici, mândru de băieți” – Tony da Silva (antrenor Poli Iași)

„Eu tot timpul în istoricul meu, de când sunt implicat în fenomen, am avut mână bună la antrenori și i-am susținut. Am vrut să vin cu ceva nou după plecarea lui Leo Grozavu și mi-a ieșit. Cred în școala portugheză de antrenori și vă spun cu mare sinceritate că am crezut din primul moment în Tony. Îi prevăd un viitor frumos în antrenorat și sunt convins că o să-l vedem și la un nivel mai bun în viitor. Sută la sută cred în Tony, am văzut cum pregătește jocurile. Am vorbit cu el, mergem cu Tony mai departe și cu staff-ul lui. Mergem în continuare, avem de făcut lucruri împreună la Iași, gândul lui este doar la Politehnica. Mi-a plăcut gestul lui de fair-play față de Leo Grozavu, este și munca lui aici, să nu uităm că acum un an am sărbătorit promovarea cu Leo antrenor (...) A fost cel mai dramatic sezon din cariera mea de când în sunt în fotbal. Nu am mai trăit astfel de momente tensionate, nu am mai fost niciodată la evitarea retrogradării în cei 27 de ani. Și nici nu-mi mai doresc. Dar până la urmă e fotbal, de asta e frumos acest sport. Eu am fost încrezător și optimist, chiar și după înfrângerea de acasă cu UTA Arad am crezut în continuare că ne putem salva, deși puțină lume mai spera. Am fost alături de băieți, i-am încurajat, am sperat până în ultima clipă și am reușit să legăm două victorii chiar în ultimele două etape, cu o ultimă prestație excelentă în fața Petrolului. Și bucuria este cu atât mai mare cu cât ne-am salvat direct cu un stadion plin în spate. Au fost momente unice, o seară memorabilă pentru ieșeni și pentru noi” – Cornel Șfaițer (președinte Poli Iași)

32

33

34

35

36

37

38