Nu există, cred, o literatură mai frumoasă decât programele de meci de odinioară. Întotdeauna am fost și am rămas fascinat de cele din Anglia, patria fotbalului, la urma urmei, însă și cele care au marcat istoria acestui minunat sport, la noi, sunt excepționale.

Fotbalul are nevoie de această radiografie a clipei, care se metamorfozează apoi în povești mai mult sau mai puțin nemuritoare. Este vorba despre o altă dimensiune a fenomenului, una care să potențeze faptele din teren și emoțiile din tribune.

Fotbalul însuși a avut marii săi cronicari, dincolo de marii săi performeri. Legende au devenit și jucătorii, și antrenorii, dar, situație foarte rară în alte sporturi, și marii ziariști care au comentat, analizat și relatat faptele lor. Sunt foarte multe nume care se înscriu astăzi în această lume a autorilor de povești adevărate. De la făcătorii aproape anonimi ai programelor de meci și până la grandioasele semnături din ziarele de referință ale vremii, cu toții au reușit să creeze și să consolideze o mitologie adevărată a fotbalului.

Latinii, din care îmi face plăcere deseori să citez, aveau o vorbă care sună astfel: “Res severa est verum gaudium”, în traducere liberă, “Adevărata bucurie este un lucru serios”. Marele scriitor antic Seneca a lansat această idee în Epistola a XXIII-a, către Lucilius, căruia îi scrie “Înainte de toate, învață să te bucuri, Lucilius! Crede-mă, e un lucru serios adevărata bucurie!”

Fotbalul ar trebui să aibă aceste vorbe drept motto. Fiind un lucru cu atât mai serios cu cât provoacă și aduce o bucurie mai mare, mai intensă. Iar pentru ca starea aceasta să fie păstrată cât mai multă vreme, s-a inventat literatura de fotbal, cronica de joc, comentariul care a făcut epocă, la noi sau în lume, în momentele importante ale competițiilor, care, tocmai prin aceasta, au devenit încă și mai importante.

Desigur că Ioan Chirilă este uriașul nume, patriarhul presei sportive românești, așa cum Pedro Escartin a fost emblema cronicarilor spanioli. Francezii au marile repere în Jean Philippe Rhetacker, Thierry Roland ori Guy Larque, italienii în Bruno Pizzul sau Giorgio Tosatti. Sud americanii au oferit istoriei fotbalului, la rândul lor, figuri imense de scriitori și comentatori fabuloși, dacă nu ar trebui să mă opresc decât la menționarea uruguayenilor Eduardo Galeano sau Victor Hugo Morales, ultimul relatând pentru toate timpurile care vor veni celebrul “gol al secolului”, marcat de Maradona la Cupa Mondială din Mexic, din 1986, împotriva Angliei. Aceasta este, de fapt, bucuria adevărată a fotbalului!