Dispariția lui Diego Armando Maradona, cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor trecute și, îndrăznesc să spun, poate și al celor viitoare, deschide o discuție nu atât asupra ideii de excelență în fotbal, cât, mai degrabă, despre criterii și conjuncturi. Argentinianul a marcat istoria acestui sport, ca nimeni altul, dat fiind talentul imens cu care a fost înzestrat, dar a trasat și liniile directoare ale fotbalului “în vreme de holeră”, vorba unui alt geniu sud-american, ce-i drept al literaturii, Gabriel Garcia Marquez. Cum era fotbalul din vremea în care strălucitul jucător argentinian evolua ca un zeu, în naționala țării sale, la Napoli, ori la Boca Juniors sau la Barcelona? Cum se juca fotbalul acum 30 sau 40 de ani? Un geniu ca Maradona, cu marile lui probleme cauzate de droguri și anxietate, de anturaje îngrozitoare și prieteni mai mult sau mai puțin interesați, ar fi performat astăzi la același nivel?
Pentru a încerca să dăm un răspuns, cât mai aproape de adevăr (dar cine știe unde e adevărul, vorba filosofului...), cred că e necesară o întoarcere în acel timp, răbdător cu oamenii și tolerant până la admirație cu geniile. Sau, dacă vreți, cu Geniul. Cu literă mare și la singular.
Maradona a fost omul vremurilor lui în măsura în care le-a înțeles. Când fotbalul a devenit din ce în ce mai mult o industrie și din ce în ce mai puțin o joacă, (pentru că joc a rămas până în ziua de azi), a dispărut și jucătorul de geniu indiferent la ce se întâmplă cu el dincolo de spațiul stadionului și timpul efectiv al meciului. Messi e un astfel de exemplu, de părinte și familist impecabil. Ronaldo e un manual în sine al bunei gestiuni a timpului, a banilor și a condiției fizice și mentale.Timpul mărturisirii de pe gazon al lui Garrincha, Maradona, Best sau Dobrin a dispărut lăsând loc contra-timpului. Viteza cu care se derulează totul astăzi, și nu numai în fotbal, atenția la detalii, fotografiile sunt uneori chiar mai importante ca dovezile de măiestrie de pe gazon.
Prietenii buni ai marelui Diego au fost Hugo Chavez, fostul președinte al Venezuelei și Fidel Castro, El Lider Maximo al Cubei comuniste. Pe piept își tatuase chipul revoluționarului argentinian Che Guevara. (Coincidență: marele Diego a murit în aceeași zi cu Castro, dar patru ani mai târziu). Era lumea lui, dreptul lui, timpul pe care el îl împărțea cum și cu cine voia. Nu îl judec, doar încerc să înțeleg. Dacă e de înțeles.Acest Michelangelo al fotbalului, cum i-a spus un mare ziarist, Ovidiu Ioanițoaia, a tras, dincolo de stadion, după el, un destin ciudat. Vremurile pe care le trăim acum nu mai pot încadra un astfel de fotbalist, un geniu de dimensiunile sale, păcatele și convingerile lui probabil că ar fi lovit mult din legenda care s-ar fi creat chiar și în astfel de circumstanțe. Maradona al tuturor timpurilor a fost, înainte și dincolo de orice, omul deplin al timpului său. De el, de Geniu și de Timp, ne-am despărțit miercuri, 25 noiembrie 2020.
Tot ce va fi de acum înainte va fi un alt spațiu. Greu de definit cum va fi. Dar la fel de greu de definit e și cum a fost.
