Am văzut în bibliotecă această carte a lui Mircea Eliade, “Nostalgia originilor”, apărută la Editura Humanitas, și i-am împrumutat titlul, gândindu-mă însă tot la fotbal, și nu la textele marelui istoric al religiilor. Texte pe care le-am citit în adolescență și în studenție, dar care, în ziua de azi, sunt lăsate în urmă de implicarea într-un fenomen transformat, la rândul său, într-o perfectă religie a secolului acesta, păstrând, desigur, proporțiile.
Implicarea mea sentimentală și nu numai. Ideea este însă că fotbalul găsește căi de acces către societate, atât de largi și, în același timp, atât de nebănuite, încât merită o discuție separată. Poate altădată, cu siguranță altădată, promit acest lucru.
Acum, astăzi, aș vrea să alegem altă dimensiune a fotbalului de tip emoțional. Și anume, care e “Nostalgia originilor” sale? De unde și din ce provine ea? De când a început fotbalul să emoționeze și să creeze mituri, asta ca să mai rămânem puțin tot în teritoriul semantic al lui Eliade… Din clipa în care s-a marcat primul gol și am avut primii învingători și primii învinși? Sau din momentul realizării și punerii în practică al primului regulament care să stabilească legile jocului? Ce a determinat popularitatea extraordinară a fotbalului, așa cum îl știm? Întrebări, iată întrebări care pot fi puse!
“Musik ist die wahre allgemeine Menschensprache” este o maximă a scriitorului german Karl Julius Weber, din lucrarea sa intitulată “Democritos”. Deseori ea este citată pentru a demonstra caracterul internațional al muzicii, singurul grai fără cuvinte pe care-l înțeleg toți oamenii. În traducere, “muzica este adevărata limbă universală”, iar în standardele contemporane ale participării afective, “fotbalul este adevărata limbă universală”. Parafrazând, bineînțeles. Dar fotbalul deține un limbaj universal, asta este cât se poate de adevărat. Încă de la origini, ceea ce l-a făcut să fie atât de popular.
Golul marcat, lovitura liberă, cornerul, jocul la offside, autul de poartă, autogolul, pasa, driblingul, lovitura de cap, sistemele de joc, de atac sau de apărare, linia careului, toate acestea și încă multe alte noțiuni care definesc fotbalul de peste un veac și jumătate au intrat într-un soi de folclor care a rezistat probei timpului. Regulile au rămas aceleași, schimbările fiind rare și puțin importante. Descrierea fazelor și realizarea lor au fost supuse marilor modificări, dar asta tot grație respectului față de originea lor, generând o nostalgie evidentă. Fotbalul a devenit un mit și a rămas un joc, iată paradoxul!
