Mehmet Topal (38 ani) este, probabil, numele cel mai răsunător propus, ca noutate absolută, de către SuperLiga României la startul stagiunii 2024-2025. Internaționalul turc, cu 81 de prezențe în reprezentativa Semilunei, cu trofee castigate cu toți „granzii” din Istanbul (Fenerbahce, Galatasaray, Besiktas și Basaksehir), a ales să-și înceapă cariera de antrenor în România, răspunzând provocării ce i-a fost lansată, în vară, de către Petrolul Ploiești.
Primit cu mare entuziasm la Ploiești, câteva mii de suporteri fiind prezenți la primul său antrenament de pe „Ilie Oană”, Mehmet Topal s-a acomodat rapid cu fotbalul românesc. Debutul de sezon poate că n-a fost cel mai încurajator pentru echipa sa, mai ales eșecul drastic cu Dinamo lăsând urme adânci, dar următoarele rezultate au readus curajul în vestiarul „lupilor”: victorie în derbiul de tradiție cu Rapid și, mai apoi, un egal obținut la Craiova, după un joc consistent în compania Universității.

Cum a trait Mehmet Topal debutul său în România și, totodată, în antrenorat?

„Am parcurs deja patru etape din acest campionat și au fost rezultate destul de surprinzătoare. Nou promovatele s-au comportat foarte bine, în acelasi timp favoritele nu au obținut chiar rezultatele dorite, dar sezonul este abia la început și vom vedea mai clar ceva mai târziu care vor fi echipele complet pregătite”, ne-a spus Mehmet Topal, înainte de a vorbi și despre echipa sa.


„E clar că, fiind doar începutul de sezon, nici noi nu suntem 100% pregătiți. Totuși, pot considera performanța jucătorilor noștri drept satisfăcătoare, după cele patru meciuri disputate până acum. Perioada de transferări este, în continuare deschisă, vom cauta să facem câteva completări, ca să ne întărim lotul, iar din momentul în care jucătorii care ne lipsesc acum ni se vor alătura sunt convins că vom deveni o echipă cu adevărat importantă pentru campionat! Repet, primele patru săptămâni au fost destul de dificile, dar am progresat conform obiectivelor noastre”, a continuat tehnicianul turc.

„Oricum, nu vor fi adversari facili și nici meciuri ușoare. Liga din România este mult mai competitivă decât pare din exterior, echipele sunt echilibrate valoric și fiecare are potențialul de a câștiga în orice moment. Sunt formații are au capacitate de luptă, care nu renunță până la final, și sunt convins că nivelul de dificultate va crește în fiecare săptămână, așa că fiecare victorie obținută va fi cu adevărat valoroasă”, a completat Mehmet Topal.

Prima victorie ca antrenor, chiar în fața rivalei Petrolului!

Petrolul a pornit șovăielnic în noua stagiune. O remiză, la debut, pe „Ilie Oană”, cu Gloria Buzău, apoi un eșec drastic, în Capitală, cu Dinamo, dar restartul a venit exact la momentul potrivit, în marele meci al orgoliilor cu Rapid. Iar victoria obținută în fața giuleștenilor nu va fi uitată prea curând de către Topal, în condițiile în care a coincis și cu primul său succes, ca tehnician, într-un meci oficial!

„Meciul cu Rapid a fost foarte important pentru noi. Este un derby și are, desigur, o semnificație specială. Știam asta, dar m-am convins cu adevărat cu o seară înainte, atunci când suporterii au venit în cantonament, ne-au încurajat, ne-au motivat mult și ne-au făcut să simțim importanța meciului! Ce să spun… Să obțin prima mea victorie ca antrenor într-un derby precum cel cu Rapid a fost un sentiment cu totul și cu totul special! Sper să trăim împreună cât mai multe succese în astfel de confruntări”, a mărturisit Mehmet Topal. „Antrenoratul este o meserie dificilă. Trebuie să te ocupi de multe lucruri, atât pe teren, cât și în afara lui, să reușești să le gestionezi. Prin urmare, este o meserie în care trebuie să te dedici foarte mult și mental”, mai spune Topal.
Altfel, chiar dacă e obișnuit cu atmosfera marilor confruntări din Turcia, Mehmet Topal a fost entuziasmat, însă, și de ce a văzut în România. „Petrolul are suporteri speciali, dedicați fotbalului. Ei vin să ne susțină în orice condiții, indiferent dacă jucăm acasă sau în deplasare, iar atmosfera creată de ei a fost cu adevărat grozavă. Vom avea nevoie de ei din ce în ce mai mult, la fiecare meci, și sper să fie mereu alături de noi”, a conchis tehnicianul turc.

Învins de Gicu Grozav chiar la el acasă!

Ani de zile component de bază al naționalei Turciei, Topal a avut ocazia să fie adversarul României cu mai multe ocazii, în jocuri oficiale sau de pregătire. Unul dintre meciuri s-a disputat la Istanbul, pe 12 octombrie 2012, în cadrul campaniei de calificare pentru CM din 2014, chiar pe stadionul lui Fenerbahce, echipa de club la care activa în acel moment.
Titular în reprezentativa Semilunei, Topal l-a avut printre adversari pe actualul său elev, Gicu Grozav, și atunci, ca și acum, jucător al Petrolului! Iar meciul s-a încheiat cu victoria „tricolorilor”, 1-0, unicul gol fiind marcat, în prelungirile primei reprize, de către… Grozav!
12 ani mai târziu, cei doi s-au reîntâlnit, într-un alt cadru, acum luptând pentru aceleași culori și încercând să ducă Petrolul cât mai sus. Mehmet Topal ca antrenor, iar Gicu Grozav om de bază al echipei și, din startul acestui sezon, primul „căpitan” al „lupilor”!