S-a încheiat prima mare finală europeană inter-cluburi, cea de Europa League, de la Sevilla, dintre Eintracht Frankfurt și Glasgow Rangers. Pe legendarul stadion Ramon Sánchez Pizjuan, acolo unde, în ziua de 7 mai 1986, Steaua București câștiga Cupa Campionilor Europeni, învingând Barcelona, s-a jucat, miercuri, 18 mai 2022, din nou până la lovituri de departajare, ca și acum 36 de ani, iar formația germană a reușit să transforme toate cele cinci penalty-uri, în timp ce scoțienii au ratat unul, de ajuns pentru ca echipa lui Ianis Hagi să piardă această finală.
A fost 1-1 după 120 de minute de joc, Rangers deschizând scorul și Frankfurt egalând, dar, dincolo de aceste date statistice, am rămas cu un meci frumos, spectaculos, chiar dramatic spre finalul lui. O sărbătoare a fotbalului, fără doar și poate.
La orizont se profilează alte două finale, cea de Conference League mai întâi, miercuri, 25 mai, la Tirana, între Feyenoord Rotterdam și A.S. Roma, care va fi arbitrată de o brigadă românească avându-l la centru pe Istvan Kovacs, apoi marea finală de Champions League, de la Paris, dintre Real Madrid și F.C. Liverpool.
Ce vreau să spun cu toate acestea? Că fotbalul european a ajuns, ca de fiecare dată, în luna mai, la o oră a bilanțului, dar nu doar despre acordarea marilor premii e vorba aici.
Și, dacă tot am început acest articol cu o referire la triumful germanilor de la Frankfurt, să amintim un foarte celebru citat: “Die Schonen Tage in Aranjuez sind nun zu Ende”. În traducere, din limba germană, evident, “Frumoasele zile din Aranjuez s-au dus!”
Este, de fapt, versul cu care începe poemul dramatic Don Carlos de Friedrich Schiller, iar Domingo, cel care îl rostește, fiind duhovnicul lui Filip al II-lea, regele Spaniei, i se adresează astfel lui Don Carlos însuși, prințul moștenitor, înainte ca infantele să plece din Madrid. Sensul este limpede: a trecut vremea fără de griji. Urmează, după fiecare victorie, după fiecare triumf, un timp al întoarcerii la muncă. Fără de care niciun succes nu ar fi posibil. Marile meciuri, marile finale sunt consecința directă a unor timpuri grele, a unor locuri comune, în care doar efortul se socotește. “Frumoasele zile din Aranjuez” sunt memorabile, dar se termină, inevitabil, la un moment dat.
Locurile în care se muncește, timpurile care încadrează această muncă, a devenirii, în definitiv, sunt, în realitate, pașii către partidele grandioase despre care mereu vorbim.
Rămâne doar să îi parcurgem.
