Știm deja noua componență a Campionatului Național Liga I pentru sezonul 2021 – 2022 și le urăm celor 16 cluburi succes! Este cel de-al 104-lea sezon al primei scene a fotbalului din România și această cifră înseamnă nu doar tradiție, ci și obligație. Față de suporteri, în primul rând, cei pentru care a fost inventat acest sport, dar mai ales față de viitorul competiției.
România este parte a Europei și de acolo trebuie să ne luăm reperele, în ideea ca ziua de mâine să fie mai bună decât cea de astăzi. Concret, în doar câteva zile vacanța echipelor din CASA Liga I se termină și încep meciurile de pregătire, în vederea susținerii cu bine a celorlalte partide, cele oficiale.
Trebuie să privim cu foarte mare atenție competițiile europene intercluburi. Rezultatele bune și parcursurile lungi înseamnă bani pentru club, creșterea valorii jucătorilor din lot și a interesului sponsorilor.
Să recapitulăm, campioana României, CFR 1907 Cluj va fi reprezentanta noastră în UEFA Champions League, iar FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi OSK Sf. Gheorghe vor lupta în cea mai nouă competiție, UEFA Europa Conference League. Să salutăm o debutantă, pe Sepsi OSK, un club consolidat care culege meritat ceea ce a semănat. Adică performanță datorată profesionalismului. Celelalte trei sunt echipe obișnuite cu aerul tare al Europei și vor forța, la rândul lor, intrarea în grupe.
Cu adevărat, CASA Liga I este reprezentată de cele mai bune patru echipe ale momentului. Ele se așează acum în fața unui test al verificării valorice. Trebuie să recunoaștem că întrecerile continentale reprezintă proba supremă! Reușita careului de ași va fi și o certificare a valorii fotbalului de la noi. Vom ține pumnii cu toții, pentru fiecare dintre ele, pentru că succesele lor vor deveni automat puncte de reper ale celorlalte competitoare de acasă. Puterea exemplului nu trebuie subestimată niciodată și sunt convins că a sosit ora pasului înainte.
Până atunci, vom urmări cu interes caruselului numelor noi din fiecare lot și nu mă refer aici doar la jucători ci și la antrenori, ținând cont, de pildă, de faptul că însăși echipa campioană va începe noul sezon fără a-l avea pe bancă pe cel care a condus-o la titlu. Să sperăm doar că reprezentanta noastră în UEFA Champions League va fi încă o dată inspirată și la acest capitol, al băncii tehnice. Cele patru titluri consecutive obligă la performanță europeană, în competiția celor mai buni dintre cei buni.
A început o vară ploioasă, dar se spune că ploaia aduce belșug. Sper din toată inima ca această zicală străveche să se aplice și fotbalului românesc!