Am ajuns, iată, cu analiza noastră săptămânală, la un moment extrem de important din derularea actualului sezon al Superligii României, cel determinat de ora marilor derby-uri, care încep să se înmulțească. Asta chiar și fără să se subordoneze definiției clasice, de dicționar, a termenului “derby”. Adică un meci jucat între două echipe din același oraș, ori măcar, aceeași regiune, așa cum am importat noi termenul, lansat acum mai bine de un veac și jumătate, în Anglia, țara care ne-a oferit tuturor fotbalul…
Bineînțeles, atingând recent borna etapei cu numărul 13, nu putem să nu amintim și de alte mari meciuri, jucate în etapele anterioare, dar acum, cu cât ne apropiem de finalul turului (mai sunt doar două etape!), e tot mai limpede că punctele capătă o “greutate” din ce în ce mai mare. Și asta pentru că, deși clasamentul nu s-a “cristalizat”, și e foarte bine că e astfel, mirajul atingerii “play-off”-ului e din ce în ce mai mare. Și nu numai. La fel de importantă e și “distanța” pusă față de locurile de barajele de menținere în Superligă, sau față de pozițiile “minate” care duc către Liga 2 la finalul sezonului.
Am mai scris aici, în paginile Buletinului informativ al LPF, despre greutatea deosebită a punctelor acumulate din timp, astfel încât finalul campionatului regular să găsească fiecare echipă în datele planului inițial de parcurs. Sau cât mai aproape de el.
Tocmai de aceea, un derby reprezintă un moment al adevărului, din mai multe puncte de vedere. Am avut, etapa trecută, marele derby Dinamo-FCSB, vom avea, în această duminică, pe 27 octombrie, un alt mare derby, FCSB-Rapid și, ca să urmărim doar parcursul echipei campioane, vom avea, în ultima etapă a turului, Universitatea Craiova-FCSB. Și apoi, punct și de la capăt, cu disputarea meciurilor din retur. Miza va crește exponențial, cu cât ne vom apropia de momentul înjumătățirii punctelor și intrarea în play-off, respectiv în play-out, în condițiile deja amintite.
E foarte greu de anticipat, în aceste zile, ceea ce se va întâmpla în această ediție a campionatului național, Superliga României. Și e foarte bine că avem această cotă înaltă de imprevizibilitate, care oferă suspans și emoții pentru fani. De fapt, pentru toți cei implicați. Un derby adevărat nu face decât să amplifice aceste emoții și chiar să dea răspunsuri la mai multe întrebări. Deocamdată, nu putem spune decât că mai e destul de mult până departe! Suntem aproape doar de jumătatea drumului…