Acum câțiva ani, în aşteptarea meciurilor de Champions League, la TVR, am stat la o cafea cu Aurică Ţicleanu. Uriașul mijlocaș dreapta al Craiovei Maxima, în acele ore coleg însă de platou cu mine în Studioul 3 al Televiziunii, mi-a spus o istorioară, apropo de felul în care se împart responsabilităţile într-o echipă. Fostul mare fotbalist al Ştiinţei o ştia şi el de la Marcel Răducanu, sclipitorul atacant al Stelei, coleg cu Aurică la naţionala anilor ’80, cei doi fiind pe teren, umăr la umăr, în istorica victorie a României în faţa Angliei, 2-1, pe „23 August”, în 15 octombrie 1980. Meciul contase pentru preliminariile Campionatului Mondial din Spania 1982. Nu ne-am calificat, ba chiar Marcel Răducanu, un geniu cum în Europa de astăzi nu mai găsești, ceva între Hazard și Neymar, a şi fugit din ţară pe parcursul acelor preliminarii, deşi, între altele, el fusese autorul primului gol în acel meci cu englezii...
Dar Marcel Răducanu nu era fericit cu statutul său, în ciuda unei imense popularităţi provocate de jocul său încântător. „Aurică, zicea Marcel, când cei doi se vedeau la naţională, nu e bine, tipule!” „De ce, mă, Marcele?” „Păi, aici e bine, dar să vezi la Steaua cum e... Săptămâna trecută, iar şedinţă tehnică... să vezi pe nea Imi ce zice. Cică, măi, băieţi, atenţie la fazele fixe. Dacă e de degajat balonul, degajează Sameş, că Fane are şut puternic şi mingea trebuie să plece departe de pe linia de 6 metri. Apoi, zice, Jenei, dacă e corner de pe dreapta, bate Aelenei, că centrează cu efect, dacă e corner de pe stânga, bate Vigu sau Zahiu. Măi, să fie clar, aţi înţeles? Am înţeles, nea Imi... Apoi, dacă este lovitură liberă pe centru, bate Liţă Dumitru. Dacă e lovitură liberă de pe dreapta, bate Puiu Iordănescu, că el bate bine cu stângu’...” Şi Marcel Răducanu ofta atunci, amărât. „Fii atent, Aurică... Zice nea Imi: băieţi, dar dacă, avem o lovitură liberă pe stânga... cine bate? Şi atunci ridic şi eu mâna, din băncuţa mea: eu, nea Imi! Nu, zice Jenei, dacă avem o lovitură liberă de pe stânga, bate Liţă, că el dă bine cu dreptul. Dar dacă avem un penalty? Eu, nea Imi, zic eu din nou, că fentez, că dreg... Nu, măi, Marcele, zice nea Imi, dacă avem 11 metri, bate Puiu Iordănescu, că el bate şi la naţională. Dar dacă nu e pe teren Puiu? Eee? Atunci bate Liţă! Dar dacă nu e nici Liţă? Eu, nea Imi, eu, Marcel! Nuuu! Nu, mă, Marcele, zice Jenei, dacă nu e nici Liţă, bate Vigu, că are şut puternic... Trage la sigur!” Şi atunci, povesteşte Aurică Ţicleanu, Marcel Răducanu s-a ridicat în picioare în vestiar şi a întrebat duios: „Nea Imi, nu te supăra, dar dacă avem un aut, pot să bat şi eu?!” Cică marele antrenor n-ar fi răspuns şi, în orice caz, nu din acel motiv, în 1981, Marcel Răducanu a rămas în RFG. Dar aceea e deja o altă poveste.
