Un oltean născut la Băilești, pe cât de ambițios și tenace, pe tot atât de modest. A jucat în cariera sa pentru Universitatea Craiova, Astra, Dinamo, FCSB, Karabukspor și Al Shabab. A câștigat campionatul, Cupa României și Supercupa, toate cu echipa din Giurgiu și are 14 selecții la echipa națională. Pe 25 februarie, Valerică Găman a împlinit 32 de ani. Liga Profesionistă de Fotbal îi urează viață lungă și fericită alături de cei dragi!
Ai lipsit câțiva ani din campionatul României, dacă nu luăm în calcul scurta perioadă petrecută la FCSB. Cum ai regăsit campionatul României?
Din păcate, în Romania fotbalistică a anului 2021 încă se joacă pe terenuri acoperite de zăpadă, gheață... Apoi, au rămas aceleași discuții despre problemele financiare ale diferitelor cluburi. Unele lucruri nu s-au schimbat, suntem încă tributari vechilor mentalități.
Care crezi că sunt diferențele dintre CASA Liga și celelalte campionate în care ai evoluat din 2016?
Diferența este că acolo te preocupă doar ceea ce trebuie să faci ca fotbalist, adică antrenament, odihnă, alimentație, meci. Nu ai problema condițiilor de antrenament și de joc, nu ai discuții despre situația financiară. Din punct de vedere fotbalistic, mi-e clar că nivelul e mai ridicat în Turcia față de România. Chiar și campionatul din Arabia Saudită este peste cel al nostru, gândiți-vă că acolo este permis ca șapte jucători străini să fie legitimați și sunt toți de mare valoare. De pildă, cât am fost la Al Shabab, aveam în componență portarul titular al Tunisiei, căpitanul Marocului, la acea vreme Mbark Boussoufa, iar fundașul central care juca alături de mine a câștigat Cupa Africii cu Algeria și este acum la Olympique Lyon (n.n. Djamel Benlamri)!
Cine sunt jucătorii de la echipele din străinătate la care ai evoluat și care te-au impresionat? De ce?
Acest Mbark Boussoufa m-a impresionat, cu toate că avea 35 de ani! Se antrena ca unul de 20 de ani și nu se plângea niciodată, la fiecare meci alerga 12-13 km, mentalitate sănătoasă ... Avusese și o carieră frumoasă, aveai ce să înveți de la el (n.n. 137 de meciuri la Anderlecht, 43 de goluri, 70 de selecții în naționala Marocului). Am rămas impresionat și de adversari, mai ales în Turcia, unde am dat peste Eto’o, Van Persie, Podolski, Quaresma, Gomis.... Pe ultimul l-am întâlnit și în Arabia Saudită, împotriva celor de la AL Hilal. Toți sunt jucători de calitate mare, nu întâmplător au jucat la nivelul cel mai inalt.
Când ai plecat de la Astra, echipa era campioana României. Cum te simți acum când luptă pentru salvarea de la retrogradare?
Da, eram învățat cu performanța la Astra, alături de această echipă am câștigat trei trofee, am jucat în UEFA Europa League. Bineînțeles că mă deranjează poziția din clasament, dar eu cred că nu se pune problema retrogradării la ce lot avem! Mai sunt câteva meciuri din sezonul regulat, iar eu încă sper la play-off, nu e o diferență mare de puncte.
Ai fost coechipier cu Denis Alibec și Constantin Budescu. Acum ai rămas unul dintre puținii din garda veche. Cum e fără ei și, mai ales, care crezi că sunt responsabilitățile tale suplimentare?
Este greu fără ei, sunt doi jucători de valoare, care ne rezolvau de multe ori meciul prin calitățile lor ofensive, dar au plecat la mai bine și eu mă bucur pentru amândoi. Responsabilitățiile mele au rămas aceleași, dintotdeauna am încercat să îmi ajut colegii cu sfaturi, atât în teren, cât și în afara lui.
Ai început fotbalul la Universitatea Craiova, iar acum ești antrenat de una dintre fostele ei glorii. Cum este să lucrezi cu Eugen Neagoe, cunoscut ca un tehnician extrem de exigent?
Nu suntem la prima colaborare, l-am mai avut antrenor la Universitatea Craiova și la echipa națională. Avem o relație foarte bună, știe să folosească acea exigență despre care vorbiți exact cât trebuie și cum trebuie, are experiența necesară să gestioneze progresul unei echipe.
