Nicolao Manuel Dumitru Cardoso s-a născut în 12 octombrie 1991, la Nacka (Suedia), din tată român și mama braziliancă. Când avea doar șapte ani, familia sa s-a mutat în Toscana și a primit cetățenia italiană. Nicolao Manuel a început să joace fotbal la Empoli și a trecut în cariera sa pe la cluburi cu nume în fotbalul european ca Napoli și Nottingham Forest. Are 10 selecții în echipa U-19 a Italiei și nouă în cea U-20.
A debutat în CASA Liga 1 pe 3 august 2019, în partida FC Botoșani – Gaz Metan 1-1. Are 37 de meciuri pentru echipa sibiană și 11 goluri marcate, dintre care șase în acest sezon în care a fost inclus deja de două ori în ”Echipa etapei”!
Cum te simți la Gaz Metan Mediaș?
Mă simt foarte bine la club, este o atmosferă ca într-o familie. Toată lumea ne ajută să ne integrăm repede. Anul acesta a fost mai greu, cu pandemia asta, cu schimbările, dar e un club bun pentru fiecare jucător.
Trei lucruri care nu îți plac în Mediaș, dar și unul pozitiv … Cum ai descrie orașul într-un singur cuvânt?
Trei lucruri care nu îmi plac? (Zâmbește) Nu există o sală de bowling, nu există cinematograf și, bine, pot să spun, vremea, mi-aș fi dorit să fie puțin mai cald. M-a impresionat lumea, foarte deschisă, capabilă să te ajute în fiecare moment. Bine, când eram mic, am fost cu părinții de câteva ori aici, în Transilvania și știam că oamenii au o mentalitate foarte deschisă. Să descriu Mediașul într-un singur cuvânt? Hm, asta e cam greu… Nu prea mic, nu prea mare (Râde) Prea multe cuvinte… Fie, voi răspunde în engleză: wellcoming!
Crezi că echipa va putea repeta performanța de anul trecut, calificarea în play-off?
Răspunsul nu este ușor. Eu cred că avem o echipă bună, dar au fost multe schimbări. Avem nevoie de timp, dar eu am încredere în această echipă și nu cred că trebuie să schimbăm prea multe în ceea ce facem pentru a repeta performanța de anul trecut.
Dacă ți se va propune prelungirea contractului vei accepta?
Am vorbit deja cu clubul, dar trebuie să găsesc cea mai bună soluție pentru familia mea, pentru mine și, normal, pentru club.
Dacă ai avea o ofertă cu un salariu mai mare ai pleca de la Mediaș?
Sincer, am avut oferte, dar nu a existat un acord și cu cei de aici, cu clubul. Eu mă bucur că am rămas și mă bucur că acum există multe lucruri pozitive.
Cum te înțelegi cu Jorge Costa?
E o onoare să mă antreneze Jorge Costa, să fie antrenorul nostru! A fost un jucător mare, cu personalitate mare, asta se vede și în fiecare zi poți să înveți ceva nou de la dânsul.
La ce altă echipă din CASA Liga 1 ți-ar plăcea să evoluezi?
(Zâmbește) Asta e o capcană? Ei bine, Steaua, CFR, Dinamo sunt echipe importante în România și în străinătate.
Care este jucătorul alături de care ai evoluat și care te-a impresionat?
Ezequiel Lavezzi. M-a impresionat. Mai mult ca om și apoi, evident, ca jucător. De la Gaz Metan mi-a plăcut anul trecut Darius Olaru. Un profesionist.
Ți-ar plăcea să joci în echipa națională a României?
Din păcate, eu nu am cetățenia română. Am încercat, dar tatăl meu are o problemă cu spatele, nu se poate mișca mult, trebuia să meargă la Bologna pentru hârtii, iar noi locuim la Empoli. Nu știu cum se zice correct la … prea multe hârtii, prea multă birocrație? Da, am încercat să obțin cetățenia, dar m-am oprit deocamdată din acest motiv.