Mirel Rădoi a preluat din mers Universitatea Craiova. În ciuda vârstei fragede, are o carte de vizită impresionantă, antrenând FCSB, naționala U-21 și, mai apoi, echipa națională. După o eliminare nemeritată din Europa Conference League, fostul selecționer și-a reașezat echipa pe drumul cel bun, reușind să obțină o victorie spectaculoasă în ultima etapă.

Cu ce gânduri ați preluat Universitatea Craiova?

Am anunțat din primul minut că nu am venit la Universitatea să spun cuvinte mari, ci să muncesc, să muncim cu toții pentru a ne respecta blazonul și suporterii. Nu am promis și nu voi promite obiective mărețe, dar promit că vom face tot ce ne stă în putință pentru a practica un fotbal frumos și eficient. Trebuie să luăm fiecare partidă în parte și să ne pregătim pentru ea ca și cum ar fi o finală.

Sunteți mulțumit de ce ați găsit la club?

Eu îmi doresc permanent ca echipa să aibă personalitate, prestanță în joc. La acest capitol muncim și vom munci susținut. Suntem foarte atenți să modelăm sistemul de joc în funcție de calitățile jucătorilor și de forma lor de moment. 

Cât de greu a atârnat ratarea calificării în grupele Europa Conference League?

Nu a fost ușor, nu mă ascund. Mai ales că nu am fost inferiori adversarului. La prelungiri și la penalty-uri este loterie, câștigă cine are nervii mai tari sau mai mult noroc. Pe noi trebuie să ne întărească astfel de partide, pentru că în momentele grele se arată caracterele puternice. Ca să putem juca din nou la acest nivel, trebuie să ne întoarcem cu fruntea sus în campionat, să luăm în serios fiecare meci. Nu e timp pentru lamentări!

În ultima etapă, Universitatea a învins Farul Constanța, revenind de la 1-3. Cum caracterizați unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din actuala ediție de campionat?

Am avut în față o echipă ultra-ofensivă, între cele mai bune din Superligă. Sigur că mi-aș fi dorit să nu trecem prin emoțiile acestea, să nu primim atât de multe goluri. Am început meciul destul de modest, dar e bine că ne-am revenit în repriza a doua. Am greșit multe pase, dar băieții mi-au spus că nici starea gazonul nu era bună. Am jucat în partea a doua alt sistem, ne-am așezat mai bine în teren, circulația mingii a fost mai rapidă și astfel am reușit să marcăm două goluri fără să mai primim vreunul.

Sunt bucuros pentru că am reușit victoria, cum spuneam, în fața uneia dintre cele mai solide echipe ale campionatului, și nu exagerez când afirm asta. Evoluează cu atâta încredere și determinare, are personalitate mare și un echilibru defensiv - ofensiv cum rar întâlnești.

Cum apreciați evoluția lui Jovan Markovic, unul dintre cei mai urmăriți tineri jucători din competiția internă?

Pe mine nu m-a surprins că a marcat de două ori, după cum nu mă surprind toate realizările lui! Eu am fost antrenorul care l-a debutat la echipa națională și am mare încredere în el. În momentul de față, mai are nevoie de o perioadă de timp pentru a atinge forma fizică dorită. Îi asigurăm pe toți cei care văd lucrurile deformat că Jovan Markovic are greutatea optimă, mai are nevoie de timp doar pentru o creștere aerobă și anaerobă. Cu siguranță, va veni momentul când ”Marco” va putea să joace mai multe partide consecutive și, cu siguranță, va avea reușitele dorite de el și de noi, cei care-l antrenăm.

23

22