Sosit la ”U” Cluj în pauza competițională a sezonului 2021-2022, pe când echipa lupta pentru promovare, belgianul Martin Remacle a marcat unul dintre cele mai importante goluri ale „studenților” din sezonul trecut, în turul barajului cu Dinamo. În ultima etapă din Superligă, împotriva celor de la FC Argeș, mijlocașul a intrat la pauză și a făcut un joc excelent, culminând cu golul de 1-1 înscris în minutul 61.
Plecat acasă la Liege pentru câteva zile, profitând de pauza competițională, Martin ne-a povestit despre cariera sa, despre fotbalul de acasă și cel din România, dar și despre ce sfaturi are pentru copiii care doresc să facă primii pași în fotbal.
Ai început fotbalul la Standard Liege, una dintre echipele de tradiție ale Belgiei. Povestește-ne puțin despre acea perioadă.
Am început fotbalul la cinci ani în Belgia, la Standard Liege. A fost primul meu club și am petrecut aproape 15 ani acolo, până la vârsta de 19 ani. Când eram mic, am fost fan al echipei pentru că fratele meu juca la juniorii de la Standard, așa că i-am urmat pașii. Tot timpul am jucat la o cateogorie de vârstă mai mare cam până la 15-16 ani, iar apoi, la 18 ani, am semnat primul contract de jucător și am debutat pentru echipa de seniori. A fost o perioadă extraordinară pentru că am avut șansa să învăț fotbalul acolo. O mare parte din jucătorul care sunt astăzi se datorează clubului Standard Liege. Cred că am regăsit la ”U” Cluj ce îmi plăcea foarte mult la Liege. Identitatea clubului te face să dai totul pe teren, să transpiri pentru echipă.
Ce diferențe vezi între fotbalul belgian și cel din România?
Diferențele încep de la salarii, acolo jucătorii pot câștiga până la un milion de euro pe an, aici e ceva mai puțin. Cred că Belgia reprezintă un campionat bazat pe tehnică, unde îți poți arăta talentul pentru a face pasul apoi spre marile campionate, cum ar fi Spania, Franța, Germania, Anglia. Chiar dacă nu ajungi la echipele de top de acolo, cu siguranță poți ajunge la echipele din zona a doua în Premier League, să zicem. Exemple sunt Thorgan Hazard, care a plecat la Borussia Mönchengladbach, Leander Dendoncker, care a fost transferat de Wolverhampton ... Vorbind strict din punct de vedere fotbalistic, jocul în Belgia este mai rapid, trebuie să găsești soluții într-un timp mai scurt față de cum se joacă în România.
Ești în România de ceva timp. Simți România ca o a doua casă pentru tine?
Sunt deja doi ani și jumătate. Începutul nu a fost ușor, din cauza situației care era atunci la Pandurii Târgu Jiu. Mă simt foarte bine la Cluj, datorită orașului, clubului și suporterilor. De fiecare dată când vin acasă și apoi mă întorc la echipă, în Cluj, mă simt bine. Cred că asta înseamnă că pentru mine Cluj e a doua casă. Chiar mai glumesc cu prietenii din Liege, care îmi zic că acum sunt mai mult român, dar nu e chiar așa pentru că îmi iubesc mult țara.
Ai jucat deja și în derby-ul Clujului dintre ”U” și CFR. Cum ți s-a părut atmosfera pe stadion?
Pot să zic că la acele meciuri dintre ”U” și CFR că am avut steluțe în ochi. Cum i-am spus și unui jurnalist din Belgia, jucăm fotbal pentru salariul pe care îl luăm, dar clar jucăm și pentru asemenea momente. Înainte de a ajunge la ”U” Cluj, am pierdut puțin bucuria de a juca fotbal. Când ești tânăr, la 15, 16 ani, joci doar pentru plăcere, însă apoi când începi să joci la seniori se întâmplă să pierzi puțin din sentimentul acesta. Sunt foarte fericit că la Universitatea Cluj am regăsit plăcerea de a juca fotbal.
Normal că pe parcursul carierei ne gândim și la bani, pentru că trebuie să ai în vedere ce vei face după ce îți închei cariera, însă atunci când joci în fața a 24.500 de oameni e un sentiment de nedescris. Până și în Belgia nu sunt atâția oameni în tribune, mai bine zis nu la toate meciurile. Cred că acesta e un semn că fotbalul din România poate crește pe viitor. Dacă vor fi atâția oameni la mai multe meciuri, cu siguranță fotbalul din România va crește. Sincer, îmi voi aminti meciurile cu CFR toată viața. Când am timp, revăd video-urile cu suporterii de la cele două meciuri. Mă motivează să lupt pe teren pentru ei.
Am putea spune că Martin Remacle e omul potrivit la locul potrivit. Chiar dacă nu ai fost titular constant de când ai venit la ”U” Cluj, atunci când ai fost introdus pe teren ai reușit să marchezi. Ai înscris primul gol în turul barajului cu Dinamo, unul dintre cele mai importante goluri de sezonul trecut și golul cu FC Argeș din ultima etapă, o altă reușită importantă pentru ”U”. Care e motivația ta atunci când pășești pe teren?
Fără ezitare, suporterii reprezintă motivația mea. Un punct comun la aceste două jocuri este că ambele s-au disputat pe teren propriu, pe Cluj Arena. Asta e cea mai mare motivație, să intru pe gazon în fața acelor suporteri, pe acel teren. Aș putea spune că mă transform când simt acea atmosferă. Realizez acum că sunt un jucător care are nevoie de asta, de presiune, de o atmosferă incendiară pentru a fi la cel mai înalt nivel. De asemenea, am niște colegi care mă ajută foarte mult să rămân concentrat și tot timpul gata să ofer totul pe teren. Așa cum ai spus, nu am jucat foarte mult în primul 11, iar colegii mei sunt primii care văd că dau totul la antrenamente și că lupt pentru locul meu.
Care a fost cel mai frumos moment pe care l-ai trăit pe terenul de fotbal?
Am multe momente frumoase, dar și grele. Am jucat la naționala de juniori a Belgiei și această experiență m-a ajutat să descopăr o nouă cultură, pentru că am fost alături de națională în Coreea de Sud. Am marcat acolo împotriva naționalei din Uruguay. Am câștigat acel turneu. Am făcut parte din acea echipă de jucători născuți în 1997 și eram unul dintre cei mai buni jucători pe poziția mea la acea categorie de vârstă. Apoi, a fost primul contract la Standard Liege, debutul la Standard Liege pe teren propriu în fața familiei și a prietenilor. A fost apoi experiența în Seria A, la Torino. Chiar dacă nu am jucat, am învățat foarte multe acolo. Sigur, mai e și meciul de baraj cu Dinamo, când am marcat pentru 1-0 în fața unui stadion plin acasă. O amintire foarte frumoasă rămâne și atmosfera de la meciul cu CFR, chiar dacă am pierdut, va rămâne mereu în memoria mea.
Dar cel mai greu?
Sunt și aici foarte multe momente. Momentul în care a trebuit să plec de la Standard Liege, a fost ceva foarte greu de procesat. Eram acolo de la cinci ani și știam un singur club, iar eu trebuia să ies pe ușa din spate. A fost greu. Apoi, după ce am plecat de la Torino, din Seria A și nu aveam încă o echipă, a trebuit să semnez în ultima zi din perioada de transferuri în Cipru, pentru a avea un club unde să joc. Nu mă așteptam ca, după ce am fost la Torino, să ajung în Liga a 2-a din Cipru. Era un mare pas înapoi pentru mine.
De asemenea, în 2020 dacă îmi amintesc bine, nu îmi intrase niciun ban în cont. A fost o perioadă de criză pentru mine. Am perceput mutarea la Pandurii ca o ultimă șansă pentru mine. Chiar dacă nu am primit bani, a fost un pas făcut pentru a ajunge în prima ligă din România. Apoi, nu a fost ușor să îmi fac un nume în prima ligă, însă cred că odată cu transferul la Universitatea Cluj lucrurile s-au schimbat.
Ce sfat le-ai da copiilor care doresc să înceapă fotbalul?
Dacă ar trebui să le dau un sfat copiilor care doresc să facă primii pași în fotbal, acesta ar fi să nu își piardă pasiunea de a juca fotbal, de a se antrena. De asemenea, le-aș zice să nu renunțe niciodată, chiar dacă vor exista și clipe mai grele. Cariera de fotbalist e scurtă și imprevizibilă, niciodată nu știi ce se va întâmpla, iar dacă ai șansa să joci cinci minute, 15 minute sau un meci întreg, trebuie tot timpul să dai totul pe teren, să nu regreți nimic și să crezi tot timpul în tine, fără să te intereseze ce se zice în jurul tău.
