Marius Avram s-a născut pe 9 august 1979, la Bucureşti și a debutat ca arbitru de Liga 1 în 20 octombrie 2006, la partida Farul Constanța – Jiul Petroșani 0-0. De atunci, a strâns 246 de meciuri pe prima scenă a fotbalului, ocupând locul al optulea în clasamentul all-time al arbitrilor români. A fost de patru ori la centru în ”Eternul derby” Dinamo – Steaua, de trei ori în campionat şi o dată în cupă.
După renunțarea la activitatea competițională, Marius Avram ocupă funcția de VAR Project Manager în cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal.

Bună ziua, domnule Marius Avram, ce se schimbă în viața unui arbitru după ce se retrage din activitate?


Sunt atât de multe lucruri încât nu știu exact cu ce să încep! Schimbările sunt majore. În primul rând, când se apropie sfârșitul de săptămână, fără să vreau, mă duce gândul la meciuri. Deplasările împreună cu colegii, rutina care cuprindea rezervare hotel, bagaj, discuții în echipă, drumul și meciul propriu-zis ...  Odată ce nu mai sunt, trebuie să-ți organizezi programul diferit. În al doilea rând, lipsind motivația directă, pregătirea fizică nu mai este la fel de intensă. Cu toate astea, eu încerc să-mi mențin programul zilnic de alergare pentru propria sănătate. După atâta timp, alergarea, pregătirea fizică, au devenit un mod de viață și orice schimbare bruscă poate produce dereglări în metabolism. O altă schimbare importantă este faptul că poți să ai o oarecare predictibilitate în program pe termen scurt și lung, îți poți organiza mai bine vacanțele cu familia, poți participa la evenimentele importante din viața ta, a familiei și a prietenilor, lucruri care până acum nu erau posibile. Am încercat să enumăr doar câteva.

 Familiei dumneavoastră nu i se pare ciudat că petreceți acum atât de mult timp acasă?


(Zâmbește) Pentru familie este un plus prezența mea acasă. Fiica mea este încântată că poate petrece atâta timp cu tatăl ei. Dacă a fost ceva ce îmi doream intens când eram arbitru activ, era tocmai acest timp petrecut în familie. Nu de puține ori am lipsit la zile de naștere, aniversări, serbări la grădiniță și la școală. Acum, că pot să fiu prezent, toată lumea se bucură. Am putut, de asemenea, face activități considerate interzise atâția ani, iar un exemplu ar fi că am mers împreună la schi, sport pe care nu puteam să îl mai practic de teama accidentărilor și pe care l-am redescoperit după mai mult de 10 ani de pauză.

Care este momentul din activitatea dumneavoastră de care sunteți cel mai mulțumit? Dar cel mai emoționant dintre ele?


După aproape 30 de ani în fotbal, îmi este foarte greu să indivualizez un moment anume. Au fost foarte multe motive de satisfacție și de emoție. Poate sunt marcat de evenimentele din trecutul apropiat, dar pot să spun că mi-au adus o bucurie și o emoție deosebite sutele de mesaje primite la retragere, mesaje de la foști colegi arbitri, de la foști profesori și mentori, observatori, jucători, antrenori și conducători, dar și de la suporteri, mesaje care aveau în comun cuvântul ”respect”. Dacă, la final de carieră, am rămas cu respectul oamenilor din fotbal, înseamnă că mi-am făcut treaba bine. Lucrul acesta valorează mai mult decât orice diplomă sau cupă pe care le poți primi la final!

La polul opus, care a fost cel prin care nu ați fi vrut să treceți?


Ca arbitru, sufeream foarte tare când greșelile mele influențau într-un mod sau altul rezultatul final al unui meci. Aș fi vrut să nu se întâmple, dar, din păcate, este imposibil să desfășori activitatea asta fără greșeală și, atunci, m-am concentrat pe cauzele care duceau la greșeli și ce puteam face pentru a le elimina pe cât posibil. Este o lecție grea să înveți să-ți accepți propriile greseli, să eviți tentația de a-ți găsi scuze și să poți să depășești momentul. Cred că asimilarea acestei lecții este un element important de progres. Nu numai în arbitraj.

Ce model v-ați ales în ziua când ați început cariera de arbitru și care a fost, dacă putem spune așa, credința care v-a urmărit întreaga carieră?

(Zâmbește, din nou) Am avut multe modele. Pe plan internațional, m-a influențat arbitrul francez Marc Batta, pe care, ulterior, am avut plăcerea să-l am și observator cu mai multe ocazii. În țară, am încercat să iau elemente de la fiecare arbitru pe care îl urmăream, punctul forte ale fiecăruia. Personalitatea, gestica, poziționarea, calmul în situații critice, intransigența și diplomația, toate acestea erau lucruri pe care le studiam la arbitri mai experimentați ghidat de tatăl meu, care mi-a fost mentor în această activitate. De la început, însă, am căutat să le adaptez personalității mele și toată cariera am fost natural în teren, comportându-mă ca și în viața de zi cu zi. Orice schimbare, orice modificare a personalității duce până la urmă la impresia că faci lucrurile forțat, nenatural, iar jucătorii, actorii principali din teren, simt imediat acest lucru și poți pierde din respectul lor.

Ați acceptat o nouă funcție în cadrul Ligii Profesioniste, implicându-vă rapid într-un proiect de dezvoltare a activității fotbalistice. De ce este necesar sistemul VAR în CASA Liga și care sunt pașii care trebuie urmați pentru implementarea lui cât mai rapidă?

Trecerea din teren în administrație a fost un pas normal. Pregătirea profesională și studiile de specialitate au făcut ca această trecere să se facă rapid și într-un mod natural. Vorbind despre sistemul VAR, toată cariera mea mi-am dorit ca în anumite momente dificile din meci, când luam anumite decizii cruciale, să primesc o confirmare sau, în cazul unei greșeli, să am posibilitatea să văd faza pe tv și, apoi, să corectez dacă era cazul. Sunt convins că, folosit cum trebuie, acest sistem va duce la beneficii majore pentru campionatul nostru, la eliminarea majorității controverselor din jurul arbitrajului și la creșterea, în final, a valorii produsului fotbalistic. După semnarea acordului dintre Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorul drepturilor TV, pasul următor este pregătirea arbitrilor. Sper ca toți factorii implicați să înțeleagă necesitatea urgentării implementării sistemului VAR și, în final, să avem cât mai repede beneficiile ce decurg din acesta.

avram 1 (1)