Louis Munteanu  a început bine acest sezon de SuperLigă. Din păcate, o accidentare l-a ținut departe de echipă și competiție multe etape. A revenit abia în a 22-a, iar în runda trecută a marcat al patrulea său gol stagional, depășindu-și astfel realizările din primul său sezon pe prima scenă (19 meciuri, trei goluri).

Munteanu s-a născut pe 16 iunie 2002, la Vaslui, s-a școlit la Academia Gheorghe Hagi și a debutat în prima ligă la doar 17 ani și patru luni, pe 27 octombrie 2019, în partida Dinamo – Farul 3-2. 

În prezent, este în proprietatea clubului Fiorentina unde a evoluat doar pentru selecționata Primavera și care l-a împrumutat la Farul Constanța. Îl are ca idol pe Robert Lewandowski și, în afara fotbalului, îl pasionează tenisul de câmp.

Primul obiectiv, calificarea în play-off, a fost atins. Ce urmează mai departe?

Întradevăr, primul pas a fost făcut cu succes. Urmează însă meciuri grele și noi ne-am propus să câștigăm toate punctele rămase în joc în sezonul regulat. Mergem așadar la victorie în continuare, iar în play-off se va decide totul.

Ce simte un fotbalist a cărei echipă a fost 20 din 26 de etape pe prima poziție în SuperLigă?

O mare mândrie! E răspunsul că muncim mult, că ne pregătim cu seriozitate. Suntem cu toții fericiți și îmi doresc să continuăm pe același drum al performanțelor bune.

Pentru mulți specialiști, media scăzută de vârstă a echipei nu ar fi putut recomanda asemenea performanțe. Cum comentezi acest aspect?

Nu pot să comentez ce spun alții, mai ales când sunt mult mai experimentați ca mine. Eu cred că lotul nostru este unul foarte echilibrat, unde tinerețea celor mai mulți este completată cu experiența și înțelepciunea altora. Toți muncim la fel, gândim la fel, ne ajutăm și ne completăm, suntem ca o mare familie!

Ce crezi că se va întâmpla în play-off, veți face față presiunii?

Da, cu siguranță că toate meciurile vor fi tari. Noi sperăm să facem meciuri bune, să ne menținem pe primul loc și, la final, să ieșim campioni. Eu cred că, la ce fel de fotbal prestăm, merităm să devenim campioni.

Ai marcat patru goluri și ai oferit cinci pase decisive până acum. Crezi că vei putea face mai mult în acest sezon?

Doamne Ajută, eu pentru asta muncesc și asta îmi doresc! Vreau să-mi ajut cât mai mult clubul, echipa. Academia Hagi și Farul mi-au dat totul, iar eu vreau să fac cât mai multe lucruri bune pentru a le răsplăti dragostea, încrederea și eforturile.

32

33