Ionuț Balaur a fost unul dintre oamenii de bază ai CS Mioveni în acest campionat. Fundașul, născut în Vaslui, împlinește peste o lună 33 de ani și a fost adus la echipă după promovare, Pelici bazându-se pe experiența sa în Liga 1. Balaur a confirmat și pus umărul la salvarea de la retrogradare a Mioveniului. Acum, la final de campioant, fotbalistul își amintește gândurile pe care le avea la începutul campionatului și a numit lucrurile care au dus la îndeplinirea obiectivului echipei sale.
Urmează ultimul meci oficial al sezonului, cel cu Rapid. Cum îl vezi?
Este un meci pe care trebuie să îl terminăm cu fruntea sus, pentru că în tot sezonul am arătat ca o echipă bună, drept dovadă că ne-am și salvat direct. Ultima impresie contează întotdeauna și sperăm să obținem un rezultat pozitiv.
Cum a fost în acest sezon, cât de greu a fost?
Sincer, a fost greu, pentru că nu multă lume ne dădea șanse de salvare. Chiar și eu, la început, când am venit, nu mă gândeam să ne salvăm direct, mă gândeam că barajul va fi al nostru. Dar uite că fotbalul a făcut o surpriză plăcută de data asta. Erau oameni și din Mioveni, și din Pitești, și din județ sau în țară, care nu credeau că reușim să ne salvăm, dar iată că suntem și terminăm pe locul al 12 - lea, cu o etapă înainte de final.
Cât de mult s-a simțit că Mioveniul venea ca o echipă mică, nou-promovată?
La începutul campionatului s-a simțit acest lucru . De exemplu, la meciul cu CFR, de la începutul campionatului, am făcut o partidă bună și am pierdut pe o greșeală de arbitraj. Am simțit un pic că suntem tratați ca o echipă mică. Apoi, au apărut și rezultatele, iar lumea ne-a privit altfel, și-au dat toți seama că suntem un grup bun, o echipă bună, iar spre final oamenii chiar spuneau că ne vom salva direct.
Cum s-a reușit îmbinarea între jucătorii veniți din Liga 2 și cei cu experiență, aduși după promovare?
Cred că această îmbinare reușită s-a datorat staff-ului tehnic. Și mie, când am venit mi s-a transmis să mă integrez foarte repede, iar staff-ul ne-a ajutat în acest sens. Plus că noi, cei nou-veniți, avem caractere frumoase și astfel am reușit cu ceilalți, care reușiseră performanța promovării, să facem o echipă bună. Caracterele noastre au făcut să ne integrăm bine și să atingem o nouă performanță.
Ce părere ți-a lăsat Pelici?
Calitatea lui ca antrenor nu trebuie luată în discuție, după ce în doi ani a reușit două performanțe uriașe la acest club: promovarea și curajul de a ține jucătorii, ceea ce mai rar întâlnești în România și, apoi, menținerea în Liga 1. Calitatea lui principală este că e un om deosebit, caracterul lui este total diferit de ceea ce întâlnești în fotbal, este un om suflet mare și apropiat de jucători. 100% i se datorează lui ceea ce s-a reușit, Mioveniul nu era aici fără el. Lui i se alătură oamenii din staff, care se pliază pe caracterul său, nici ei nici echipa nu trebuie uitați.
Te gândeai că echipa va fi scăpată de retrogradare, fără baraj, înainte de terminarea campionatului?
Nu vreau să vorbesc în numele colegilor... Eu mă gândeam la baraj și cu prima șansă aici, să învingem o echipă de Liga 2. Chiar îmi făceam socoteli la început, care să fie echipele pe care să le băgăm sub noi? Clinceniul jucase în play-off, Gazul avusese un parcurs bun, mă gândeam și nu găseam echipele … De aceea, acum, bucuria este mult mai mare!
Îți mai aduci aminte cum te-ai apucat de fotbal?
Primele antrenamente le-am făcut la sfârșitul clasei a IV-a, la Vaslui. Nu am cum să le uit, au fost momente frumoase, la începutul carierei de fotbalist. Nu erau atât de multe lucruri în magazine atunci, ghete, apărători etc. Doar cei privilegiați le aveau, care aveau rude prin străinătate. Eu nu am avut norocul ăsta și jucam în tenișii aceia cu talpă galbenă. Așa am început, la LPS Vaslui, apoi la 16 ani am fost luat de FC Vaslui în Liga 1, iar la 17 ani am debutat într-un meci cu Pandurii, în deplasare.
Ce-ai făcut cu primii bani câștigați din fotbal?
Cu primii bani mi-am luat un trening, ghete de fotbal și alte articole sportive. Restul, i-am dus ajutor la familie.
Amintiri plăcute din perioada junioratului?
Nu am amintiri plăcute, terenurile erau impracticabile, eu nu aveam ghete. Doar după ce am jucat la junior republicani s-au mai îndreptat lucrurile.
Cel mai plăcut moment din carieră?
Câștigarea Cupei, a Supercupei cu Voluntari plus meciurile din Europa League cu Vaslui.
Un moment mai puțin plăcut?
Pierderea campionatului cu Vaslui în 2011 și cu ASA Tg Mureș, când eram în luptă directă cu FCSB, dar am pierdut cu Oțelul. Iar cu Vaslui eram în spatele CFR-ului ... Mi-aș fi dorit să am o medalie de campion acasă. Acum , glumind, din două campionate pierdute la limită fac unul bun și îmi pun singur o medalie acolo, în vitrină.
Dacă nu ai fi jucat fotbal, ce meserie crezi că ai fi urmat?
Probabil eram în străinătate, cu o meserie normală, ospătar, ceva ... Aș fi muncit cred în străinătate, aș fi fost plecat cu un job normal. Cu fotbalul, e destul de greu să ai prezență la școală, nu prea m-am omorât cu cartea și îmi pare rău acum. Nu mai pot să mai dau însă timpul înapoi și mă bucur că am ajuns fotbalist. Astăzi, mă văd tot în fotbal când îmi voi încheia cariera. Mi-aș dori să devin antrenor, deja m-am înscris la școală și sper ca în vară să iau carnetul și apoi să aplic pentru Licența B. Nu mă văd trăind fără fotbal!