Ioan Ovidiu Sabău este un nume greu al fotbalului românesc. Pe acelaș plan, în Superligă, cu Gică Hagi și Dan Petrescu. A revenit pe banca tehnică a Universității Cluj după 20 de ani. Primul examen a fost partida de pe Cluj Arena cu FC Voluntari din etapa a 22-a, iar „studenții” au trecut cu brio de acest test, reușind să se impună cu 2-1, însă marele bonus a fost jocul foarte bun prestat de „Șepcile Roșii” sub comanda noului antrenor.
Pentru ”U” urmează un nou duel tare acasă. Clujenii se vor duela, vineri, cu Rapid, o echipă neînvinsă în ultimele șase etape. Înainte de această partidă, Ioan Ovidiu Sabău ne-a vorbit despre revenirea la ”U”, despre emoțiile primului meci, dar și despre partida cu Rapid, club la care a strâns 78 de meciuri ca jucător.
Au fost opt ani de la ultima experiență ca antrenor, opt ani fără munca asta aproape de jucători, fără stările pe care le oferă o zi de meci. Ați simțit în toată această perioadă sentimentul că vă lipsește conexiunea asta cu fotbalul din perspectiva unui antrenor?
Ceea ce mi-am dorit întotdeauna, după ce renunț la cariera de jucător, a fost să devin antrenor. Credeam și cred în continuare, jucând în campionate puternice și având la rândul meu antrenori foarte bine pregătiți, că pot să dau mai departe ce mi-au transmis acești oameni și sigur, pot să ajut jucătorii să progreseze atât din punct de vedere fizic, cât și tehnic și tactic. Cu alte cuvinte, să dau din experiența mea acumulată în campionatele din Olanda, din Italia. Îmi place foarte mult să fiu cu jucătorii pe teren.
Ce înseamnă Universitatea Cluj pentru dumneavoastră?
E clubul care m-a format ca jucător. Am avut cele mai mari emoții la acest club. Fiind format aici, am debutat la ce înseamnă juniori, tineret și apoi echipa mare, ulterior ajungi să fii cunoscut, apreciat, să devi o persoană importantă.
Cele mai frumoase sentimente pe care le ai atunci când ești tânăr le simți atunci când joci la juniori, după care ajungi să reprezinți prima echipă. E un sentiment extraordinar și nu am decât cuvinte de apreciere, de mare respect pentru acest club. Pentru mulți tineri în acea perioadă era maxim să ajungi să joci la juniori, după care să ajungi să vezi acei jucători mari de la prima echipă și să îți dorești să fii lângă ei, să te antrenezi cu ei și după care să ajungi să joci cu ei. Pentru mine a fost cel mai important moment și cea mai frumoasă perioadă din cariera de jucător.
Cum a fost ziua redebutului pe banca Universității Cluj. Cum ați simțit-o din punct de vedere emoțional?
A fost greu și foarte greu pentru mine, mai ales după ce am luat această decizie, să mă readaptez la ce înseamnă ritmul de viață, preocupările, la fel realizezi de fapt ce înseamnă să revii la echipa pe care o iubești foarte mult și pe care îți dorești atât de mult să o salvezi, pentru că acesta a fost obiectivul. Abia atunci am realizat că pe umerii mei e o mare răspundere și încă nu s-a terminat pentru că a fost doar un început. Aici sunt implicat total, de dimineața până seara și sunt convins că am pus cariera mea de antrenor în joc pentru că am încredre în acești jucători, în tot ce înseamnă echipa și cred că împreună cu suporterii vom reuși să salvăm anul acesta echipa.
În prima parte a sezonului ”U” s-a aflat într-o situație paradoxală. Juca bine, însă nu reușea să obțină puncte. Se vorbea des de un blocaj mental. Ați încercat să lucrați cu jucătorii și această latură?
În momentul în care ești foarte bine pregătit din punct de vedere fizic, tactic și le spui că au niște resurse extraordinare, au un talent extraordinar, doar că eu cred că mulți dintre ei s-au mulțumit cu puțin și aveau nevoie să iasă din zona de confort. Ce înseamnă pentru mine acest lucru. Să fie mult mai mult implicați în ceea ce înseamnă pregătirea, implicarea în antrenament și să înțeleagă că nu e suficient să se antreneze doar trei ore pe zi și să înțeleagă că dacă dai foarte mult la antrenament, aici vorbesc de implicare, concentrare și intensitate, nu ai cum să nu joci bine.
Încrederea vine în urma unei pregătiri la cel mai înalt nivel, cu intensitate, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere mental. Trebuie să ai acele trăiri în antrenament în care ești implicat cu mintea și nu ești absent, în care îți face plăcere să joci fotbal, să ai niște realizări personale, să îți câștigi duelurile și să ajungi până la urmă să câștigi și să răspunzi de ceea ce faci. Cred că am reușit să-i fac să înțeleagă că au calitate, că au valoare, doar că trebuie să fie mult mai implicați în ceea ce înseamnă pregătirea.
Care credeți că sunt atuurile echipei?
În primul rând seriozitatea și caracterul. Asta am observat în acest moment. Foarte mulți dintre ei sunt dornici să progreseze, să joace la un alt nivel. Așa cum le-am spus și nu este o glumă, mulți dintre ei au niște calități extraordinare. Dacă lucrează mult mai mult și cu altă intensitate, chiar ar trebui, dacă nu au făcut-o, să își propună ca obiectiv să ajungă la echipa națională.
Este ”U” Cluj – Rapid un derby?
E un joc important. Vreau să văd exact cum reacționăm după victorie și un joc bun. Vom avea un adversar puternic, o echipă matură, o echipă care joacă de doi ani împreună. Au calitate individuală, dar așa cum am spus, acasă trebuie să plecăm tot timpul cu prima șansă. Asta trebuie să fie mentalitatea și să avem încredere pentru că suntem foarte bine pregătiți. Dacă vom înțelege cu toții ce înseamnă să fim o echipă puternică, eu cred că putem să obținem a doua victorie foarte importantă.
Rapid pentru mine înseamnă foarte mult. Am un respect deosebit pentru că am jucat patru ani acolo. Atunci m-am întors după opt ani în România, după ce m-a convins domnul Mircea Lucescu să revin. Am câștigat două campionate cu Rapid, așadar le port un respect deosebit.
Ce mesaj aveți pentru suporterii Universității Cluj?
În primul rând, le mulțumim că ne-au susținut și ne-au încurajat la meciul cu FC Voluntari. Îi asigurăm că facem tot ceea ce depinde de noi să nu-i dezamăgim. Vom avea tot timpul atitudine, asta voi cere tot timpul de la jucători. Avem limite, noi ca staff și ei ca jucători, dar, din punct de vedere al atitudinii, aici vom da tot timpul maximum.