Interviu cu Igor Armaș (FC Voluntari)

Igor Armaș este unul dintre cei trei fotbaliști din Republica Modova cu peste 100 de meciuri în toată istoria primei ligi de la noi (între Eugeniu Cebotaru - 151 jocuri şi Nicolai Calancea – 105).
Înaltul fundaș și căpitan al lui FC Voluntari (1.94 m) s-a născut la Chișinău, pe 14 iulie 1987. A evoluat pentru Zimbru Chișinău, Hammarby (Suedia), Kuban Krasnodar și Anzhi Makhachkala (ambele din Rusia) înainte să ajungă la FC Voluntari, club pentru care a evoluat în 110 partide, a marcat cinci goluri și a dat trei pase decisive. Interesant, în cele patru sezoane jucate pentru echipa de lângă București, a încasat un singur cartonaș roșu! 
Igor Armaș este, de asemenea, internațional moldovean, evoluând de 69 de ori pentru prima reprezentativă. Peste toate acestea, este un fotbalist exemplu pentru toți. Atât sportiv, cât și extrasportiv.

Igor Armaș, ești de patru ani în România, la același club, cum te-ai adaptat, cum te simți acum?

Bună ziua, domnilor. E adevărat, după Kuban Krasnodar, e a doua cea mai lungă perioadă pe care am petrecut-o ca sportiv la un club, cel mai lung contract al meu. Eu stau mult doar în locul în care mă simt bine, unde joc cu plăcere fotbal și, nu în ultimul rând, unde sunt respectat de toată lumea pentru ceea ce fac.

Când ai venit la FC Voluntari, te așteptai să ajungă în elita fotbalului românesc?

Sincer, nu. Când am ajuns aici, FC Voluntari era pe ultimul loc, avea doar două puncte și mi s-a părut puțin straniu. Dar, în timp, ne-am întărit echipa, a venit un antrenor care a așezat lucrurile bine și, iată, am ajuns acum în play-off.

Cum este viața ta de aici, la Voluntari, față de alte locuri în care ai mai trăit, este ceva diferit?

Nu, categoric, nu. Am o viață liniștită, organizată cu tot ce trebuie pentru o viață normală. În primul rând, totul este bine pentru copiii mei, unul merge la grădinița în limba română, iar celălalt la o școală cu predare în limba engleză și le place foarte mult. Iar eu sunt extrem de mulțumit de metodele de predare și chiar ne gândim să rămânem în continuare aici. 

Anul trecut, ai renunțat la echipa națională. Ce te-a făcut să iei această decizie, cât de greu ți-a fost, mai ales că dai un randament foarte bun la echipa de club? 

Am crezut că am o vârstă când trebuie să mă concentrez mai mult la echipa de club. Sincer, e obositor. Eu mă pregătesc cât se poate de profesionist, dar organismul nu te mai ajută de la o anumită vârstă. Chiar dacă duci un meci 90 de minute, refacerea este mult mai lungă după ce înaintezi în vârstă. E altfel la 34 de ani decât la 24-25! Am renunțat la echipa națională gândindu-mă să le dau drumul celor mai tineri să joace, să crească în joc, să se perfecționeze. Surprinzător, săptămâna trecută, m-a contactat antrenorul naționalei și m-a convocat din nou, de această dată pentru meciurile cu Kazakhstan. Eu i-am expus părerea mea, dar dânsul a insistat, argumentând că are nevoie de mine pentru că jucătorii mai tineri, pe care se baza, nu evoluează constant la echipele lor de club și că are nevoie de cei care joacă meci de meci. Nu am putut să refuz, am acceptat și mă voi prezenta la convocare. Am vorbit și cu Mister (n.n antrenorul Liviu Ciobotariu) și mi-a spus același lucru, că echipa națională nu se refuză niciodată, că e o onoare să joci pentru țara ta și că acestea sunt momentele cele mai frumoase din cariera unui fotbalist.

Vadim Rață, colegul și prietenul tău din vestiar a avut vreun cuvânt de spus referitor la întoarcerea la echipa națională?

(Râde) Sincer, cred că s-a bucurat cel mai mult! M-a cuprins cu brațele dimineața, chiar înainte de antrenament și mi-a spus: Igorales, chiar mi-ai făcut ziua mai bună! Am o relație foarte bună cu Vadim, îl ajut cum pot, eu l-am rugat să vină la noi, la FC Voluntari. Cred că nici el nu regretă pasul făcut pentru că are unul dintre cele mai bune sezoane din carieră. A ajutat foarte mult echipa, suntem mulțumiți că jucăm împreună. 

Ai avut un idol, un model, în toată cariera ta?

Da. Cel mai mult mult mi-a plăcut Zinedine Zidane. Modul cum gândea fotbalul, ce acțiuni dezvolta, cum conducea jocul la toate echipele la care a evoluat ...

Revenind la FC Voluntari, cum e senzația să nu mai ai grija acută a retrogradării?

E adevărat că acum nu mai avem grija retrogradării, dar dacă tot am ajuns aici, vrem mai mult. Locul 4 va juca împotriva locului 7 pentru cupele europene, plus că suntem în semifinalele Cupei României. Suntem la doi pași, trei pași, putem să zicem, de un trofeu și de accesul către cupele europene. De ce să nu depunem mai mult efort, să nu ne concentrăm mai mult? Au mai rămas, practic, două luni de muncă dintr-un sezon. Vrem să facem tot posibilul să ne atingem visul. 

Sunt doi jucători cu greutate în vestiar, Gabi Tamaș și Constantin Budescu. Cum este să lucrezi cu ei și cum crezi tu, din postura de căpitan, că ei ajută echipa? 

Aa, să știți că e o relație foarte bună, sunt doi băieți senzaționali. Sunt doi băieți atașați grupului, chiar dacă ei au jucat la un nivel mult mai  înalt. Ei nu lasă să se simtă diferența asta, o simțim doar prin jocul lor, prin ceea ce fac pe teren. În privința banderolei de căpitan, vă spun sincer: noi suntem un grup așa de unit, încât poți să închizi ochii și să o arunci la întâmplare! Oricine poate avea această banderolă, începând de la Mihai Popa și terminând cu Ion Gheorghe. Chiar dacă Ion Gheorghe are doar 21 de ani, mi se pare un jucător senzațional și un sportiv matur. Avem o relație foarte bună în vestiar și cred că aceasta a fost cheia succesului nostru în acest sezon.