S-a născut de Marțișor, în 1965. Are 328 de meciuri jucate pentru Universitatea Craiova, 30 pentru echipa națională și 200 de partide ca antrenor în SuperLiga României. A fost, de asemenea, șapte ani selecționerul echipei de tineret. Acesta este, pe scurt, Emil Săndoi, noul antrenor al Politehnicii Iași.
E mult sau puțin 200 de meciuri în prima ligă?
Probabil că aș fi avut mult mai multe, dar câțiva ani am fost în liga a doua, am judecat cu sufletul atunci pentru că am antrenat Pandurii Tg. Jiu și FC Argeș, echipe care îmi sunt foarte apropiate. Cu Pandurii am reușit să și promovez, cu FC Argeș nu aveam drept de promovare, dar am terminat acolo, în fruntea clasamentului, pe locul al patrulea, iar în rest am fost o perioadă destul de mare în primul meu mandat la echipa națională de tineret, cred că șapte ani și mă leagă amintiri deosebite despre acea perioadă.
A trecut ceva timp de la debut. Cum a fost atunci?
Viața face parte din oportunități și din alegeri personale. La vremea respectivă aveam 35 de ani când am debutat ca antrenor în prima ligă, eram jucător la Universitatea Craiova. Am avut un început de campionat mai slab și mi s-a propus, la un moment dat, să pregătesc echipa, ca antrenor principal. Nu mă gândem niciodată să mă las de fotbal, chiar mă gândeam să continui încă doi-trei ani. Cred că puteam, dar având o asemenea oportunitate am ales și am ales să antrenez. A fost un moment de cotitură.
Ce ați simțit când ați schimbat echipamentul de joc cu treningul de antrenor?
Mult mai multă responsabilitate, așa se întâmplă de fiecare dată. Până la urmă, cred că a fost ok. Am reușit să calific echipa și în cupele europene, cu toate că nu eram noi pe roze, duceam și lipsă de fonduri, erau probleme grave, dar am jucat finala Cupei României și chiar dacă am pierdut cu Dinamo, echipa campioană atunci, ne-am calificat în cupele europene. Imediat după aceea, în vară, s-a schimbat acționariatul, iar noii acționari au venit cu alt antrenor.
Credeți că în aceasta perioada de un sfert de veac ați influențat decisiv cariera unor jucători?
Da. Cred că am reușit să influențez în mod decisiv mulți jucători. Îmi aduc aminte, în primul an, Claudiu Niculescu, pe care l-am avut jucător, nu prea mai era acceptat de tribună și eu am insistat la pregătire, antrenându-mă cu el, jucător de mare calitate. Și-a revenit în scurt timp și a fost golgeterul echipei. Sau, după aia, și la naționala de tineret am luat jucători din ligile inferioare, de exemplu Gardoș de la Chiajna, Pap de la Farul Constanța, jucători care într-un an sau doi au ajuns la echipa natională. Poate chiar și în utima perioada, la Chindia Târgoviște, Daniel Popa, de exemplu, sau Daniel Florea care nu avuseseră evolutii deosebite la echippele la care fuseseră înainte, am reușit să facem un sezon foarte bun cu Chindia, să fim campioana play-out-ului și, automat, și-au găsit alte contracte în străinătate sau la echipe puternice din țară. Deci, din punctul acesta de vedere, și jucători tineri cred că am descoperit foarte mulți pentru că înainte nu era aceasta regulă U21 obligatorie și trebuia să umblu prin liga a doua și astfel, jucători necunoscuți aduși la tineret au reușit să ajungă în prim-planul fotbalului românesc.
S-a schimbat tipologia jucătorilor în tot acest timp?
Da, cred că este o diferență pentru că vedeți, înainte de Revolutie, noi eram obișnuiți altfel, poate că și ca metode de antrenament, poate și ca percepere a fenomenului fotbalistic. Dupa 89, lucrurile au început să se modifice puțin. Este o diferență, trebuie să recunosc, și ca antrenor trebuie să te adaptezi. Dacă înainte unii dintre antrenori erau genul zbir, care impuneau de fiecare dată, acum simți nevoia să te mai consulți si cu jucătorii, să ceri și părerea lor, să încerci și prin alte metode, nu neapărat de constrângere. Este o diferență, generațiile se schimbă, e normal.
Victoria cea mai frumoasă și înfrângere cea mai dureroasă?
E greu de spus. Sunt multe clipe de bucurie în fotbal și când le trăiești în grup sunt fantastice, de neuitat. Nu stiu dacă există vreo bucurie mai mare, cu excepția celor din familie, ca atunci cănd reușești o victorie, o performanță și te bucuri în colectiv și poți să-ți exprimi altfel sentimentele. Am avut multe momente de neuitat și ca fotbalist, câștigarea Cupei, a eventului, jocurile la echipa națională cu 30 de prezențe, am trecut pe la toate loturile… Și ca antrenor sunt momente pe care nu le pot uita. La primul mandat la Craiova, după un început ezitant, am avut o serie de 13 jocuri fără înfrângere. Sau la tineret am avut 17 jocuri fără înfrângere, deși am întâlnit adversari de top din Europa. Am mai avut, cu Craiova, 19 meciuri fară înfrângere, alături de Sorin Cârțu sau la Chindia, când am ieșit campionana play-out-ului. Sunt multe momente frumoase într-o carieră. Și momente neplăcute au fost mai multe pentru că în fotbal inevitabil apar greutăți. De exemplu, la al treilea mandat la Craiova am ocupat loc de cupe europene, dar nu am avut drept de joc.
Care este cea mai importantă calitate a unui antrenor?
Mie îmi place foarte mult echilibrul, în general. Poate și eu sunt o persoană echilibrată în viața de zi cu zi și îmi plac mai mult antrenorii echilibrați. Poate e o alegere a mea, nu știu dacă e bună sau rea.
La Poli ați reușit să vă adaptați în timpul scurt care a trecut de la instalare?
A trecut puțin timp, dar chiar am întâlnit oameni deosebiți, profesioniști, oameni care își doresc să asigure cele mai bune condiții echipei, deschiși la orice discuție. Acum râmâne de văzut. Sper ca după acest debut, care zic eu nu este rău, cu patru puncte din cele două jocuri, sper și eu să continuăm pe aceeași linie pentru că este un campionat cât se poate de echilibrat.
Poate Poli Iași să devină un reper al carierei dumneavoastră de antrenor?
Îmi doresc din suflet acest lucru. Acum, râmăne de văzut. Trebuie să ne pregătim cât mai bine, să fim foarte echilibrați, foarte disciplinați și cred că la capitolul ăsta e un plus. Sunt mulțumit de implicarea băieților, de dorința lor de a pune în practică tot ce stablim de comun acord.
