29 jocuri, 20 victorii, cinci remize și doar patru înfrângeri. Acesta este palmaresul lui Edward Iordănescu (42 de ani) în anul în care CFR 1907 Cluj a câștigat al patrulea titlu de campioană consecutiv și al șaptelea din istoria clubului. Liga Profesionistă de Fotbal îl felicită pentru această performanță extraordinară și îi urează succes în carieră!
Ați preluat pe CFR Cluj în momentul în care avea trei titluri de campioană câștigate consecutiv și pretenții justificate la al patrulea. Nu v-ați temut că presiunea este prea mare?
Am preluat CFR după o perioadă de performanțe care nu poate fi contestată. Când am preluat echipa era un moment extrem de greu. Probabil, cel mai greu moment din ultimii ani buni. Faptul că am preluat în timpul competiției este un dezavantaj pentru orice antrenor. Echipa era pe locul al treilea, la o distanță semnificativă pe prima poziție, dar și la distanță de locul secund, deci nu aveam doar un adversar direct în lupta pentru titlu. În fața noastră, cei doi adversari, atât FCSB cât și Craiova aveau aceste avantaje. Mai mult decât atât, am preluat o echipă construită după o anumită filosofie, o echipă care făcuse performanță, dar știți cum e, după performanțe importante, în multe cazuri, vine și un recul. O echipă care era acuzată public, atât de oamenii din presă cât și de specialiști că este o echipă consumată, terminată, la final de drum, epuizată, la final de ciclu. Cu toate astea, am avut încredere mare că pot să vin și să întorc situația în favoarea noastră. Am avut încredere în grup, în Marian Copilu, președintele care știu cât de mult m-a dorit, am avut încredere că făcând o muncă bună, în echipă, putem să întoarcem totul și să câștigăm un nou titlu. Lucrurile au demonstrat că am fost inspirat, am câștigat pe parcurs și Supercupa și eu cred că faptul că mi-am asumat toate aceste riscuri clare a arătat că am știut ce îmi doresc și, probabil, a fost un semn și de curaj.
S-a jucat intens în acest an, cu prea puține zile de pauză. Având în vedere media de vârstă destul de ridicată a lotului, ați luat măsuri speciale pentru refacerea în timp util a jucătorilor?
Da, a fost o provocare majoră. Nu putem contesta că echipa a avut o medie de vârstă ridicată, mai mult decât atât și calendarul a fost extrem de provocator, cu jocuri din trei în trei zile sau, uneori, patru zile. Așadar, a trebuit să facem o strategie aparte. În primul rând, ați văzut că am apelat la un sistem mai accentuat de rotație, cu patru-cinci și chiar și șase schimbări de la un joc la altul. Chiar dacă nu-mi place să fac acest lucru ... Mie îmi place să construiesc tipare de joc, să fie omogenitate, să încercăm să avem continuitate la primul unsprezece. În linii mari, m-am bucurat de un lot echilibrat, valoros și atunci am ales răul mai mic. În plus, am pus foarte mult accent pe recuperare, un sistem foarte bine dezvoltat de recuperare, odihnă, vitaminizare, alimentație. Am apelat la toate mijloacele posibile care ne-au ajutat să avem tonus bun de la un joc la celelalt.
În vestiarul echipei clujene sunt mulți fotbaliști cu mare experiență și personalitate. Cum ați gestionat această situație?
Probabil, atuul cel mai important a fost faptul că eu mai lucrasem cu cel puțin două treimi dintre ei. Fie data trecută la CFR, fie în alte părți, Gaz Metan sau FCSB. Faptul că băieții mă cunoșteau în linii mari și ei s-au asigurat că cei care nu mai lucraseră cu mine m-au învățat rapid, îmi știau valorile, principiile, știau că țin foarte mult la un nivel ridicat de profesionalism, de implicare totală în antrenamente, de responsabilitate, toate astea m-au ajutat să nu pierd foarte mult timp, lucrurile s-au așezat repede și doar împreună am reușit această performanță. Dacă relația antrenor – echipă nu funcționa, dacă nu era la parametri extraordinari, atunci nu aveam nicio șansă. Jucătorii cu maturitate, cu experiență au venit rapid către mine, asta a contat foarte mult și cu ajutorul lor, prin ei, am reușit să strângem tot grupul și toată lumea s-a aliniat.
Care a fost cel mai greu moment din acest sezon atât de încărcat?
Au fost mai multe. Probabil, înfrângerea cu Craiova, total nemeritată ... Cred că noi meritam victoria după aspectul jocului, am avut ocazii, am avut bară, am avut situații clare, iar adversarul, în repriza a doua, nu a spus foarte multe lucruri. A fost un moment de frustrare, de supărare. La fel, momentul înfrângerii cu Sepsi, care cred că a fost mai aproape de adevăr decât cel cu Craiova, în sensul că am fi meritat maximum un egal. Au fost momente grele, greu de gestionat pentru că orice punct pierdut putea să fie decisiv, dar echipa a răspuns exemplar și, împreună cu staff-ul, cu președintele, care ne-a fost mereu alături și echipa a simțit asta, am reușit să gestionăm foarte bine acele momente din punct de vedere emoțional, în primul rând. Ca dovadă, în jocurile imediat următoare au fost victorii.
Care a fost momentul în care ați știut că echipa dumneavoastră nu mai poate pierde campionatul?
(Zâmbește) În momentul în care arbitrul Colțescu a dus mâna cu fluierul spre buze. Am văzut acel moment, îl așteptam cu sufletul la gură, conduceam cu 1-0 la Botoșani și nu a fost ușor. Echipa gazdă a încercat să pună presiune, a fost și o ocazie foarte mare de egalare și atunci totul se îndrepta spre ultimul joc. Când a dus fluierul spre gură am simțit o descătușare extraordinară, totul este gata, mi-am zis, suntem noii campioni ai României.
De care dintre adversari v-ați temut cel mai tare?
Nu pot spune că ne-a fost teamă mai mult de unii decât de ceilalți! Au avut respectul nostru și eu respect tot ce s-a întâmplat la Craiova, valoarea echipei, eforturile care se fac acolo financiar vorbind, proiectul respectiv ... La fel cum respect foarte mult tot ce se întâmplă la FCSB. Despre toate criticile care au venit din presă, despre relația patron – antrenor, eu niciodată nu am comentat, nu m-ați văzut să comentez. Știu că se fac eforturi din punct de vedere financiar, s-au făcut investiții foarte mari, sunt condiții foarte bune, au o bază de pregătire care s-a construit la nivel european, sunt jucători foarte talentați, tineri, la fel cum sunt și la Craiova, poate cu un plus de maturitate aici. Fiecare adversar a adus în joc atuurile lui și fiecare a însemnat pericol pentru noi, pentru îndeplinirea obiectivului. Nu, nu ne-am temut, ne-a respectat adversarii, am încercat să ne batem de la egal la egal. Pe parcurs au fost anumite fluctuații, Craiova a reușit să învingă la Cluj și apoi, imediat, FCSB, după care a avut o cădere inexplicabilă, nu mă așteptam, dar speram că se poată întîmpla asta, ca și ei să se mai încurce. FCSB a reușit să ducă lupta până mai aproape de final, după care și ei au cedat. Eu cred că noi am avut o constanță care a făcut, încet-încet, să putem câștiga acest campionat, spre surprinderea multora, chiar cu o etapă înaintea finalului.
Ce a adus în plus această ediție de campionat? Dar în minus sau ce ar trebui schimbat, modernizat?
Mi-a plăcut că și echipele de pe locurile patru, cinci și șase, spre deosebire de alți ani, s-au luptat pentru fiecare punct și au luat puncte, au reprezentat obstacole importante pentru cele angrenate în lupta la titlu. În alți ani, pe echipele care intrau pe ultimele locuri de play-off le-am simțit că se lăsau copleșite un sentiment de auto-mulțumire, de conservare și că nu mai aveau aceeași implicare ca în jocurile de campionat regulat, când își doreau foarte tare să-și îndeplinească obiectivele. Parte negativă a fost, clar, calendarul. Toți așteptăm ca acest produs pe care noi îl oferim să fie unul de calitate, de la presă, televiziuni, suporteri, toată lumea așteaptă jocuri cu calitate. Ca să oferi calitate îți trebuie adversitate, intensitate, tonus, trebuie să poți să alergi, să poți să te bați pentru fiecare minge, doar astfel poți să ridici nivelul calitativ, ritmul de joc, meciul să fie cu puține întreruperi, să nu fie fragmentat, să se creeze multe situații de poartă, să se marcheze. Pentru toate astea trebuie să fi bine din punct de vedere fizic. A fost foarte greu ca jocurile astea, toate cu o miză extraordinară, să le joci din trei în trei zile. Nu ai timp să te recuperezi cum ar trebui, nu ai timp să te regenerezi nici fizic, nici mental, emoțional, nu ai timp să analizezi bine jocurile pe care le-ai avut și să încerci să corectezi ... Nu mai vorbesc de pregătirea viitorului adversar, care se face într-o cursă contra-cronometru și nu la detaliu, cum s-ar fi făcut în condiții normale.
Care sunt planurile dumneavoastră de viitor?
Dumnezeu știe! În primul rând, îmi doresc să mă odihnesc un pic, să fiu cu familia, să fiu mai aproape de ai mei. Au fost șapte luni foarte grele, pentru că a fost o miză foarte mare, o responsabilitate la fel de mare. Acum sunt momentele mele, ale familiei mele, să fiu aproape de ea. M-a înțeles familia, iar acum am nevoie să mă regenerez după care vedem ce poate să urmeze. Dar eu vreau să vă asigur de un singur lucru: pentru mine, prioritate de continuitate a avut CFR Cluj, sută la sută. M-am atașat de loc, de oraș, de locul meu de muncă, de biroul meu, de băieți, de echipă ... De ei mi-e cel mai greu să mă despart, vă spun cu sinceritate, lor le sunt extrem de recunoscător pentru tot parcursul și pentru tot concursul pe care și l-au dat. Mi-e greu să mă despart de oamenii din Cluj. Mi-aș fi dorit să fiu implicat în reconstrucția echipei pentru că va fi nevoie de acest lucru fiind foarte mulți jucători la final de contract. Mi-e greu să mă despart de suporteri, cu care chiar dacă n-am interacționat foarte mult, pentru că nu a fost permis acest lucru, la ultimul joc m-au tratat la cel mai înalt nivel și pentru asta mi-aș fi dorit să fiu mai departe antrenorul echipei lor.
Acum, pentru o continuare a colaborării ar fi fost nevoie ca anumite condiții să se îndeplinească și viziunea să fie una comună. Eu știu, însă, că la CFR Cluj este un patron care face eforturi majore pentru a susține condiții foarte bune la echipă, un președinte care tot timpul știe ce are de făcut, un profesionist desăvârșit, care are în spate oameni inteligenți, alături de care poate să muncească și să reconstruiască viitorul echipei. Rămâne de văzut ce ne va oferi Dumnezeu fiecăruia dintre noi!
