Revenit la Galați, acasă, așa cum îi spune el, cel mai selecționat român all-time trăiește încă o perioadă de glorie după ce, în 2011, a cucerit Campionatul și Supercupa României. Preferă să nu se gândească la posibilitatea de a cuceri încă un trofeu în acest an. De fapt, el preferă să fie Dorinel Munteanu.
Munti, te gândeai acum trei ani și jumătate, când ai revenit la Oțelul, că vei avea parte de succesul despre care vorbește toată lumea? Nu e la îndemâna oricui să reușească două promovări succesive și, în primul sezon de SuperLigă, să aibă perspective atât de frumoase.
Se știe, căci am anunțat oficial la revenirea pe banca echipei cu care acum treisprezece ani câștigam două trofee importante, singurele din zona Moldovei, că nu voiam doar să am un loc de muncă, un loc de unde să mă întorc acasă. Făcusem performanță cu acest club, mă durea că suporterii Oțelului sperau în zadar în Liga a 3-a. Cu tot respectul pentru alți adversari din acel eșalon, dar Galațiul avea și are tradiție la cel mai înalt nivel al fotbalului românesc. Acest brand a jucat în grupele UEFA Champions League și nu s-a făcut de râs, fiind în toate meciurile la bătaie cu adversari ca Manchester United, Benfica sau Basel ...
Așadar, de la Manchester coborai la nivelul celui de-al treilea eșalon fotbalistic. Și aveai o misiune foarte dificilă. Repetăm, credeai, sperai?
Categoric, știam la ce muncă mă înham, știam care sunt perspectivele și mi se părea ireal că Oțelul se chinuie acolo și că nu poate să ajungă măcar în Liga a doua. Am trecut la treabă din prima zi și a fost mult de muncă, deoarece clubul. care fusese readus în fenomen de suporteri în 2016, încă suferea și din punct de vedere organizatoric. Entuziasmul era mare, așa cum știam eu Oțelul de fiecare dată, însă lipseau acele mici detalii care trebuiau rezolvate. De aceea am și anunțat, la prezentarea oficială, că proiectul meu pe trei ani vizează promovarea în SuperLigă.
Și s-a rezolvat mai devreme, în doi ani. Carevasăzică, dacă ați fi irosit anul trecut promovarea, tot ați fi fost în grafic? Totuși, cum ar fi cântărit un eventual neajuns, ratarea la mustață a revenirii Oțelul pe prima scenă, ar fi fost considerat un eșec?
Câtă vreme eu anunțasem că proiectul de revenire în prima ligă se întinde pe trei ani, n-ar fi fost un eșec, însă nerăbdarea era mare. Stadionul s-a umplut de la primele meciuri, așteptările crescuseră foarte repede, lumea își dorea cât mai curând să ne vadă în marile lupte cu CFR, FCSB, Craiova și cu celelalte forțe ale fotbalului nostru. Să știi că n-a fost ușor, mai ales că lotul de jucători cu care am format echipa de Liga a 3-a a cam rămas același și în eșalonul al doilea, evident, cu câteva îmbunătățiri. Oricum, gândisem acea echipă pentru o promovare fără probleme la matineu, cum se spune, și care să se poată bate din primul an pentru a reveni în SuperLigă. Pe de altă parte, dacă ar fi să judecăm la rece, orice ratare a promovării ar fi un eșec, o nerealizare care poate să pună presiune. Băieții au resimțit un soi de presiune, era greu să treci de la meciuri doar din regiunea Moldovei la dueluri tari cu CSA Steaua, Iașul sau Dinamo, căci am nimerit exact sezonul în care cei din Ștefan cel Mare au retrogradat.
De ce Oțelul, de ce Galați? Bănuim că au fost și alte oferte în acea perioadă în care ți s-a propus revenirea.
Discuții au fost tot timpul, proiecte mi s-au mai prezentat. Voiam să iau de jos o echipă, iar la Oțelul cunoscusem cele mai mari performanțe din cariera de antrenor. Sunt legat sufletește de oraș, soția mea, care mă și ajută enorm la club, este de aici, din Galați, oamenii mă opreau pe stradă, voiau o poză sau un autograf și mă întrebau de ce nu revin acasă. Căci Galațiul devenise casa mea. Îți dai seama că nu este ușor să simți un asemenea entuziasm și să rămâi indiferent, cu toate că meseria de antrenor nu are granițe. Suntem profesioniști și, acolo unde suntem doriți, trebuie să facem lucrurile să meargă. M-a încântat posibilitatea de a lucra iarăși aici, la Galați, m-a și motivat faptul că Oțelul își căuta strălucirea de altădată.
Cu alte cuvinte, ai ales să redevii cel mai iubit dintre gălățeni...
(Zâmbește) Mulțumesc, dar să știți că este meritul acestor suporteri minunați. Fanatismul lor, pasiunea pe care o demonstrează de fiecare dată pe stadion le dau și jucătorilor imboldul de a-și depăși limitele omenești. Dar este adevărat că mă simt iubit la Galați și mă bucur că împreună putem să facem lucruri frumoase pentru oraș, pentru toți cei care țin cu Oțelul.
Care este secretul succesului lui Dorinel Munteanu? Sau, mai bine zis, al echipelor antrenate de tine?
Nu există neapărat un secret, există o rețetă pe care eu mi-am însușit-o de când am devenit antrenor principal: muncă și iar muncă. Organizare de joc, determinarea jucătorilor, toate acestea având la bază o pregătire fizică ireproșabilă. Cu toții putem greși, însă este important să o facem cât mai rar. Astfel, apar rezultatele. Nu sunt lucruri întâmplătoare, dar eu nu am pretenția că acesta e secretul succesului. Nu dau lecții nimănui, este propria viziune pe care, bineînțeles, încerc mereu să o îmbunătățesc.
Dorinel, cinstit, acum când mai este puțin din play-out-ul SuperLigii, cât de mult te gândești că Oțelul ar putea câștiga un nou trofeu? Sunteți în semifinalele Cupei României ...
Apropo de play-out, consider că am fost aproape de a ne atinge un alt obiectiv stabilit la începutul sezonului, și anume intrarea în play-off. Ne-a lipsit foarte puțin, poate faptul că am pierdut prea ușor pe teren propriu câteva puncte. Cred că și lipsa de experiență la nivelul primului eșalon a contat, dar ne rămân celelalte meciuri oficiale pe care trebuie să le câștigăm. Cupa? Este o șansă, trebuie să recunoaștem, însă mai este mult până atunci. Ca să câștigi o finală de Cupă, trebuie să te și califici acolo. Nu vom avea meci ușor cu U Cluj, la fel cum și celelalte jocuri sunt importante. Nu vreau să picăm în diverse capcane, să visăm prea mult! Suntem Oțelul și trebuie să fim mereu cu picioarele pe pământ. Atât și nimic mai mult.
