Din 2005, Valeriu Iftime este președintele Consiliului de Administrație. Cu răbdare și profesionalism, a construit un club care a pornit de jos și a ajuns, astăzi, unul dintre cele mai respectate din Liga 1. FC Botoșani a terminat sezonul 2014-2015 pe poziția a patra și a participat, în premieră, în UEFA Europa League. De atunci, roș-alb-albaștrii au devenit o prezență constanță în play-off-ul campionatului, grație unui sistem de joc bine elaborat și extrem de spectaculos. Din păcate, în acest sezon, moldovenii au ratat de puțin prezența în Top 6, dar omul de afaceri, pasionat în egală măsură de fotbal și cai de rasă, privește viitorul cu încredere.
Domnule Valeriu Iftime, se anunță un play-out foarte disputat, cu echipe bune ca UTA, Sepsi, Rapid. FC Botoșani a început cu dreptul, cu două victorii din tot atâtea posibile. Are și forța de a termina pe primul loc?
Nu va fi ușor, însă acesta este obiectivul. Câștigarea play-out-ului și calificarea în UEFA Conference League. E foarte important că am început cu dreptul, că am învins Gaz Metan și UTA și că echipa nu a acuzat șocul ratării play-off-ului, pentru că efectiv a fost un șoc pentru toată lumea.
Să înțeleg că nu ați fi crezut vreodată că puteți pierde acest play-off!
Niciodată! Practic, surpriza acestui campionat este absența FC Botoșani din play-off. Am reflectat mult asupra acestui subiect, după ce am ratat calificarea. În cele două nopți nedormite, după eșecul cu FC Argeș, m-am tot gândit, am făcut fel și fel de calcule… Credeți-mă, acest insucces m-a scos din circuit două-trei zile. Mi-a retezat totul. Nu pot să găsesc o explicație. Nu pot spune că știu ce lucru a dus la ratarea play-off-ului. Bine, e un cumul de factori. Transferurile, greșelile personale impardonabile ale jucătorilor, neseriozitatea cu care am abordat anumite jocuri, rezultatele indirecte… Păi, eram dispus să dau orice că Argeșul nu bate FCSB. Absolut orice. Nu credeam nici că bate Argeșul pe Farul. Deci, toate acestea, adunate în ultimele cinci etape din sezonul regulat, au fost în defavoarea noastră și în favoarea Argeșului. Sunt zeci de greșeli făcute de noi.
Pe final de „regulat” ați tras multe semnale. Ați și spus că vreți să vă retrageți… E clar că nu veți face acest lucru, iar noi am receptat aceste declarații că și cum ați vrut să-i treziți pe jucători, să salvați play-off-ul. Așa este?
Frica mea trebuia transmisă. Nu știu câți au perceput această frică. Nu este un joc de-a șoarecele și pisica. Eu nu fac nimic din obligație sau dintr-un interes ascuns. Îmi place fotbalul, spectacolul sportiv și mi-ar face o deosebită plăcere să văd un stadion nou la Botoșani, cu 7.000-8.000 de oameni. Am visat mult la acest lucru și sunt într-o construcție care funcționează. Echipa este, iar stadionul se va face!
Financiar, cât a pierdut FC Botoșani prin ratarea play-off-ului?
Patru sute și ceva de mii de euro, mare parte din acești ani bani reprezentând prima de obiectiv pe care jucătorii au ratat-o. Acum, însă, le-am propus o nouă înțelegere. Le-am spus să mă califice în Conference League, unde e mai ușor de ajuns din play-out decât din play-off, și vor fi mulțumiți.
Și fanii? Credeți că vor trece ratarea play-off-ului, având în vedere acest nou obiectiv pe care l-ați anunțat?
Nu pot să-i condamn pe oameni. E clar că ratarea play-off-ului e un mare insucces. Oamenii vor mai mult. Pe de altă parte, fotbalul, dacă îl iubești și dacă ții la această echipă, acum când e mai greu trebuie să fii mai aproape de ea. E un pic de durere, de dezamăgire și e foarte important ca oamenii să fie acum lângă echipă, cum se întâmplă în fotbalul european, unde marii spectatori sunt cei care sunt alături de echipă la greu. Răsplata poate veni înzecit prin calificarea în Europa!