Mircea Rednic, născut în 1962, este veteranul antrenorilor din CASA Liga 1. Cel mai selecționat fost fotbalist dintre cei 16 la echipa națională (83 de prezențe) a câștigat în cariera de antrenor trei titluri (Rapid 1998-1999, Rapid 2002-2003, Dinamo 2006-2007), două Cupe (Rapid 2002, Petrolul 2013) și două Supercupe (Rapid 2002, 2003).
Cu FC Viitorul Constanța, a zecea echipă pe care o antrenează în prima ligă, are ambiții mari și calitate pe măsura acestora.
Campion cu Rapid și cu Dinamo, acum antrenor al unei alte foste campioane a României. Cum ați găsit Viitorul, domnule Rednic?
Foarte bine! Informațiile pe care le aveam sunt reale, condiții foarte bune, stabilitate financiară, stabilitate foarte bună, un lot foarte bun, concurență pe fiecare post, o academie în spate. Tot ce am auzit despre Viitorul am găsit aici.
Ați fost coleg de echipă națională cu Gică Hagi și cu Gică Popescu într-o perioadă nemaiîntâlnit de bună a fotbalului românesc. Cum credeți că veți colabora cu cei doi acum, pe partea tehnico-administrativă?
Din moment ce ei s-au gândit și mi-au făcut această ofertă, cu siguranță foarte bine. Ei își doresc să facă performanță, eu îmi doresc același lucru din moment ce am acceptat să vin aici. Este un obiectiv clar, pe etape. Prima este de a ne califica în play-off, iar apoi de a ne clasa pe un loc care să ne permită să jucăm în cupele europene. Nu am de ce să nu am o colaborare bună cu ei pentru că toți trei vrem performanță.
Vă veți implica și la nivelul grupelor de fotbaliști tineri și foarte tineri?
Bineînțeles, pentru că aici am material și am de unde să aleg. Sunt venit de o săptămână și am luat deja un prim contact cu loturile de juniori. A fost organizat și un meci pentru mine, pentru a-mi face o idee cât mai bună. Deja am început să aduc câte 3-4 juniori la fiecare antrenament, o să fie o colaborare strânsă și, sper, și benefică.
Viitorul a dezvoltat aceeași filosofie a fotbalului la toate grupele de vârstă ale Academiei. Veți merge pe aceeași linie la nivelul primei echipe?
Normal că da! Ce a fost bun o să țin, ce nu... Fiecare antrenor vine cu filosofia lui, dar voi încerca să mă adaptez la cerințele acestea.
Infrastructură de nivel european, generații bune care vin din urmă. De ce mai are nevoie Viitorul pentru a câștiga un nou trofeu?
De rezultate și puțin noroc mai are nevoie. Muncă, sacrificii.
Meciul cu FC Hermannstadt a fost amânat. A fost benefică sau nu această întrerupere?
Da și nu. Da, pentru mine, că am reușit să îi mai cunosc pe jucători și ei pe mine, să se obișnuiască cu maniera mea de a lucra. Nu, pentru că era un moment în care noi puteam profita pentru că Hermannstadt ar fi venit fără mulți titulari. Trebuie să fim fair-play și să spunem că a fost o decizie bună de a se amâna acest meci.
Ce așteptați în viitorul imediat de la echipa dumneavoastră?
Așteptăm rezultate. Avem trei meciuri din care vrem să luăm maximum de puncte.