Bogdan Bălănescu a început să lucreze la Dinamo în anul 1999 și a făcut-o până în noiembrie 2020. A plecat de jos în structura administrativă și a părăsit echipa pe care a iubit-o toată viața din poziția de Director General. Pe cât e modest, pe atât de competent, Bogdan Bălănescu a pornit imediat într-o nouă aventură managerială. A preluat pe FC Voluntari, un club cu o infrastuctură solidă și o Academie de fotbal de mare perspectivă.
Cum ați găsit clubul FC Voluntari?
Am găsit un club cu probleme de natură sportivă, dar așa a fost conjunctura în sezonul trecut, pentru că FC Voluntari s-a salvat de retrogradare și perioada de transferuri a fost prea scurtă. A trebuit să luam măsuri pentru alcătuirea unui lot competitiv, pentru a scăpa de la retrogradare în sezonul trecut. S-a schimbat staff-ul tehnic, au fost aduși jucători în perioada de iarnă, ceea ce nu a fost deloc ușor. Am avut speranța, din primul moment, că FC Voluntari va rămâne în Liga 1, deși mulți o vedeau prima retrogradată. Valoarea echipei era superioară, chiar și pentru a ajunge la varianta barajului.
Care e diferența la nivel administrativ între Dinamo și FC Voluntari?
Am găsit aici un club bine organizat, cu o academie cu 600 de copii, ceea ce la Dinamo, ca și număr vorbind, era mult mai mică. Cu timpul, vom forma jucători care vor putea evolua pentru echipa mare, acesta este și unul dintre obiectivele mele. Dinamo avea avantajul unei baze de pregătire proprie, la standarde ridicate, avea anumite facilități în ceea ce privește administrarea clubului, dar, totodată, și multe greutăți în plus față de clubul pe care îl conduc acum. FC Voluntari are stadion propriu și, mai ales, nu are atât de multe probleme financiare precum am întâlnit la Dinamo.
Nouă puncte după șapte etape! Mulțumitor?
Da! Totuși, în opinia mea, puteam să avem o zestre de puncte mult mai mare, dar așa este în fotbal, nu totul se așează cum planifici. Nu pot să nu mă gândesc la prima etapă, înfrângerea cu Dinamo, când am avut meciul în mână. Și chiar la etapa a 2-a, cu FC Botoșani, acasă, unde numai o greșeală a noastră a făcut să pierdem partida.
Cu lotul pe care l-ați conturat unde vedeți echipa în acest sezon?
Valoarea și numele jucătorilor care compun lotul echipei îmi dau speranțe că nu vom mai avea probleme cu retrogradarea sau să jucăm baraj sezonul acesta. Dacă vom prinde o conjunctura favorabilă, cred ca am putea să sperăm la mai mult.
Care este cea mai întâlnită problemă la cluburile de Liga 1 și care este lucrul la care vă place să lucrați cel mai mult ?
Cea mai spinoasă problemă la cluburile de Liga 1 este, cu siguranță, cea financiară. Se fac eforturi foarte mari de către fiecare club în parte pentru a rezolva problemele de acest gen. Sigur, sunt diferite modalități de a rezolva acest aspect, iar cea mai mare bucurie este când vezi că oamenii sunt mulțumiți din punct de vedere financiar. Noi, aici, la FC Voluntari, am căutat să aducem parteneri puternici și, drept dovadă, imaginea clubului se schimbă de la zi la zi. FC Voluntari a început sa atragă atât fotbaliști importanți, cât și parteneri cu care să construim împreună un club puternic.
Îmi place cel mai mult să lucrez la imagine și mi-am fixat ca obiectiv aducerea oamenilor la stadion, pentru că această echipă are nevoie de suporteri.