”2022 a fost cel mai frumos an de până acum”, spune președintele clubului Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Diószegi László. Și nici nu este de mirare, având în vedere că după doar 11 ani de existență, Sepsi OSK a câştigat în acest an atât Cupa României, cât și Supercupa României.  În acest interviu de final de an, Diószegi László a vorbit, printre altele, și despre învăţăturile primite de la părinţii săi, dar a dezvăluit și ce şi-ar dori pentru echipă în 2023. 

Cum a fost acest an pentru Sepsi OSK?

Din orice unghi ai privi-o, 2022 a fost cel mai frumos an până în prezent din istoria clubului. Desigur, la sfârșitul anului am avut oscilații în evoluția echipei, ceea ce se poate întâmpla în viața oricărei formații, dar, per ansamblu, a fost un an minunat. Pe lângă faptul că am reușit să câștigăm Cupa României, am adus la Sfântu Gheorghe și Supercupa României! În plus, am reușit să ne calificăm în turul al 3-lea preliminar al Conference League.

Care este momentul de suflet, cel care v-a adus cea mai mare bucurie în acest an?

Cea mai mare bucurie a însemnat câștigarea Cupei României, dar la fel de fericit am fost și atunci când am învins, pe teren propriu, cu 3-1, echipa Olimpija Ljubljana.

Ce provocări vin odată cu conducerea unui club de fotbal?

În opinia mea, cea mai mare provocare constă în a păstra un echilibru, fie că este vorba despre administrarea clubului din punct de vedere financiar și sportiv, fie că e vorba de suporteri. Nu este ușor ca de fiecare dată să iei decizii prin care să poți menține un echilibru în lumea fotbalului.

Trăiți la intensitate maximă fiecare secundă din meciurile echipei. Cum reușiți să faceți față emoțiilor?

Nu pot altfel, așa cum și un cântec al suporterilor spune: „În noi sângele este roşu și alb". Când cei 11 jucători intră pe teren, atunci eu mă transform instantaneu din președinte în cel mai înfocat suporter al echipei. Uit de multe ori chiar și de musafirii mei, gesticulez, strig, mă manifest la fel ca un suporter. Imediat după fluierul de start, începe să crească pulsul, iar tensiunea oscilează în funcție de jocul echipei. Aceste trăiri vin din inimă, pe perioada unui meci greutatea funcției dispare, dar, evident, dacă este nevoie, imediat „reîmbrac sacoul de președinte” pentru a lua deciziile care se impun în momentul respectiv.

Care este cea mai importantă lecție de viață învățată în copilărie și pe care o aplicați și acum?

Este greu să răspund la această întrebare, dar am învățat încă de mic copil că tot ce faci trebuie făcut cu suflet. De asemenea, am învățat acasă să cred mereu în visurile mele, să nu renunț, deoarece cu muncă, răbdare și suflet, orice vis se poate realiza.

Dacă tot vorbim de visuri, să privim puțin și spre anul viitor. Ce vă doriți pentru Sepsi OSK în 2023?

Sincer, mi-aş dori foarte mult ca echipa să câștige din nou Cupa României, să mai păstrăm trofeul încă un an în vitrina Arenei Sepsi OSK. În încheiere, aș vrea să urez tuturor iubitorilor de fotbal, tuturor suporterilor un an nou plin de fericire și sănătate, de succes! Vă doresc ca anul 2023 să vă aducă tot ceea ce visați!

21

23