David Beniamin Lazar s-a născut în 8 august 1991 la Oradea. A debutat în prima ligă pe 4 mai 2011 în partida ASA Târgu Mureș - Pandurii Târgu Jiu 1-0, avându-l ca antrenor pe Petre Grigoraș. A adunat 121 de meciuri pe prima scenă la Pandurii, FC Botoșani și Astra. În ultimele trei sezoane a avut evoluții entuziasmante în tricoul giurgiuvenilor și a devenit una dintre principalele opțiuni ale selecționerului Mirel Rădoi pentru echipa națională. Conform cifrelor InStat, David Beniamin Lazar a fost cel mai bun portar al ediției trecute și este primul în clasamentul 2020-2021 după aceste etape.
Cum a început aventura dumneavoastră fotbalistică?
(Zâmbește) Am început fotbalul în comuna natală, Tileagd, județul Bihor. La 12 ani am început în echipa școlii, fiind în paralel și portar la echipa de handbal. Primul meu antrenor a fost Ioan Boniș, un fost portar, cu care țin legătura și acum. M-au ajutat mai departe foarte mult domnii Kiraly Gezo și Ioan Papp Deac.
Ați avut și alți sportivi în familie?
Suntem 10 frați, șase fete și patru băieți, iar frații mei au jucat fotbal, toți trei, la echipa din Tileagd, ca și mine. Între timp, au plecat mulți dintre ei în Suedia și Italia, dar am două dintre surori care au rămas în comuna natală, unde mi-aș dori să ne vedem, cât mai des, toată familia, dacă s-ar putea.
Mai departe?
Primul meu club a fost Pro - Juventude Tileagd, apoi am jucat la seniori încă de la 14 ani, promovând cu Foresta Tileagd în Liga a 4-a județeană. M-am transferat apoi la Bioland Paleu.
Primul contact cu fotbalul mare, ca să zicem așa?
S-a întâmplat după ce m-am transferat la Voința Sibiu, cu care am promovat din Liga a 3-a în eșalonul secund, acesta este începutul carierei mele. Au urmat apoi Pandurii Târgu Jiu, FC Botoșani, Vejle (n.a actuala echipă antrenată de Costel Gâlcă, în Danemarca) și Astra Giurgiu.
Aveți vreo superstiție, cum au foarte mulți alți fotbaliști?
Nu am nicio superstiție, ca portar. Ca om, cred în Biblie, în Dumnezeu și de aceea joc cu un tricou pe care scrie ”Aparțin lui Iisus”.
Ați debutat, de curând, la echipa națională? Ce ați simțit în acele momente?
Am fost foarte emoționat și recunoscător tuturor celor care m-au format în decursul anilor, și selecționerului pentru că a avut încredere în mine. Am păstrat tricoul din meciul cu Belarus ca pe cel mai drag obiect legat de fotbal, iar pe cel de rezervă l-am trimis tatălui meu, pentru a-l avea acasă, la Tileagd, de unde am plecat.
Care este secretul ascensiunii dumneavoastră?
Nu este niciun secret. Antrenament, muncă, antrenament, muncă, sală de forță, muncă, odihnă, antrenament, muncă, studiu și tot așa. În tot acest timp, familia.
Ce vă doriți de la viitor?
Să nu-i dezamăgesc pe cei care au avut și au încredere în mine. În rest, pentru că eu știu cât de mult îmi doream când eram mic să am tricou, ghete și mănuși adevărate, dau aproape tot echipamentul pe care-l folosesc copiilor, cunoscuților etc. Eu nu am refuzat niciun copil când mi-a cerut ceva și, vă spun sincer, că îmi pare rău că nu pot onora toate rugămințile. Dacă aș avea o fabrică de echipament sportiv, ar fi perfect!
