Cristiano Bergodi, s-a aflat, sâmbătă, 29 octombrie, la partida cu Universitatea Craiova, contând pentru etapa a 16-a a Superligii, la cel de-al 200-lea meci ca antrenor principal în primul eșalon. În vârstă de 58 de ani, a ajuns pentru prima dată în România în 2005, la FC Național, dar a mai antrenat echipe precum Universitatea Craiova, FC Voluntari, ASA Târgu Mureș, Rapid București, FCSB, Poli Iași sau CFR Cluj. În octombrie anul trecut a fost numit antrenor principal la Sepsi OSK, formație alături de care a reușit să cucerească Cupa și Supercupa României.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră această bornă?
Pentru mine este o mândrie faptul că am ajuns la al 200-lea meci în prima ligă. Activez în România, cu perioade mai mici sau mai mari de întreruperi, de 17 ani, și pentru mine a devenit a doua casă. Pentru un antrenor străin este un lucru important că a ajuns la 200 de meciuri, asta arată că ai făcut ceva bine, că ești apreciat din punct de vedere profesional.
Ce vă atrage în România?
Ce mă atrage? Nu pot să spun că ceva anume. Îmi place țara, îmi plac oamenii, sunt ospitalieri, iar un aspect foarte important este faptul că aici am găsit un mediu propice, adecvat de a antrena. Am antrenat și în Italia, dar nu am uitat niciodată de România și m-am întors de fiecare dată cu mult drag aici. Chiar când eram în Italia am rămas conectat la tot ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, de câteva ori chiar am zburat la București pentru a participa la câte un meci. Am antrenat în diferite zone ale țării și sunt recunoscător tuturor celor cu care am colaborat și mă bucur că sunt oameni care apreciază munca mea, mă respectă.
Cât de mult s-a schimbat fotbalul în România în ultimii 17 ani?
S-a schimbat, cred că a progresat și acum ritmul jocului e mai iute. De asemenea, în ultimii ani s-a dezvoltat infrastructura, s-au construit stadioane, baze sportive. Din păcate, însă, sunt și lucruri care acum au dispărut, spre exemplu, lipsesc din primul eșalon câteva echipe de tradiție.
Cu ce vă ocupați timpul liber?
Programul nu-ți oferă prea mult timp liber. Stau în Sfântu Gheorghe, iar drumul meu zilnic este între stadion și casă, iar acasă mă ocup tot de fotbal, pregătesc antrenamentele, meciurile. Citesc cărți de specialitate, îmi dezvolt munca în permanență. Foarte rar ies în oraș ca să mănânc și de câteva ori am fost până la Brașov.
Vă lipsește mâncarea italiană?
Da, un pic da, dar asta nu este o problemă. Îmi plac bucătăria românească și cea maghiară, chiar dacă sunt un pic cam grele pentru ficat. Nu sunt obișnuit să mănânc așa, în Italia mâncarea e mai ușoară. Pot să vă spun însă că îmi place foarte mult cașcavalul pane. Prima oară când am venit în România am gustat și am rămas un fan cașcaval pane cu ceapă.
Ce proiecte aveți pe plan profesional?
Cel mai important este să antrenez cât mai bine. Când am venit în România, am fost un tânăr antrenor, la 41 de ani, iar acum am 58 de ani și am rămas un pic surprins când un jurnalist a zis că, în prezent, sunt cel mai în vârstă antrenor în prima ligă. Mă bucur că nu a zis cel mai bâtrăn (zâmbește). Îmi place această meserie, este o mare pasiune pentru mine. O astfel de carieră cere multă dedicare, dar și sacrificii fiindcă este greu să stai departe de familie, de copii. Mă duc acasă doar de câteva ori pe an, când este pauză competițională, noroc acum cu tehnologia, care ne ajută să ne vedem măcar prin video.
