Cristian Bogdan Sîrghi este noul team-manager al Oțelului, echipă nou promovată în SuperLigă. Născut în urmă cu 36 de ani la Galați, căsătorit și tatăl a două fetițe, Sârghi a fost unul dintre fotbaliștii emblematici ai clubului. 
S-a retras din cariera de jucător în vara acestui an. A activat ca fundaș central și fundaș dreapta la Oțelul în perioadele 2007-2014 și 2020-2023, câștigând SuperLiga (2011) și Supercupa României (2011), și evoluând în grupele UEFA Champions League. A mai activat, cronologic, la Maccabi Netanya (Israel), Concordia Chiajna, Ermis (Cipru), Pandurii Tg. Jiu, Gaz Metan Mediaș, Flamurtari (Albania), Dunărea Călăraşi și Petrolul Ploiești. 

Cristi, cât de mult regreți retragerea din cariera de jucător sau deja ești mai mult concentrat pe noul statut, acela de team-manager?

Când am fost întrebat ce îmi doresc să fac în viitorul apropiat, dacă să continui ca jucător sau dacă vreau să fac parte din staff-ul administrativ, recunosc că am șovăit. Am mers acasă pentru a mă liniști, încercam să înțeleg care sunt pașii cei mai nimeriți pe care i-aș putea urma. Consider că am ales drumul logic, am înțeles că momentul retragerii oricum ar fi urmat în perioada imediat următoare, și aveam posibilitatea să încerc o nouă provocare tot în fenomenul și la echipa care mi-au adus atâtea bucurii. Așadar, n-am timp de regrete, sunt focusat pentru a mă adapta cât mai bine în funcția de team-manager.

Vorbim, în cazul tău, de o carieră extraordinară, cu trofee precum SuperLiga și Supercupa României, cu prezențe în grupele UEFA Champions League, dar și cu două promovări succesive din eșalonul al treilea până în SuperLigă. Care experiență a fost mai solicitantă? 

Aș începe cu momentul care m-a marcat cel mai mult. Mă aflam la începutul carierei, e vorba de anul în care am jucat și câștigat finala Cupei Intertoto (n.a. - iulie 2007), de la Trabzon, pe un stadion arhiplin și într-o atmosferă care m-au făcut să conștientizez cât de iubit este acest sport și unde poți ajunge ca fotbalist. Iar dragostea suporterilor pentru fotbal se traduce în responsabilizarea jucătorilor pe teren, ori eu am simțit asta de fiecare dată când pășeam pe gazon. Aveam o strânsă legătură cu fanii și nu voiam să dezamăgesc, voiam să îi fac bucuroși, mândri. Și în meciurile cu miză poți dărâma tot ce ai construit sau îți poți consolida poziția ca echipă, așa cum s-a întâmplat în anul în care am luat titlul. Pe de altă parte, și în anul în care am reușit să promovăm din liga a doua în SuperLigă a fost la fel de dificil și a trebuit să depunem un efort considerabil.

Care este cea mai pregnantă amintire din perioada câștigării campionatului și a turului de forță cu Manchester United, Benfica și Basel?

Meciul cu Timișoara jucat acasă, la Galați, în mai 2011, într-o atmosferă fantastică și finalul partidei au reprezentat pentru mine o avalanșă de sentimente, dar și o ușurare, în același timp. Mă gândesc acum cu bucurie la meciurile din Champions League, ca o încununare a tuturor sacrificiilor și momentelor de sârguință din cariera de jucător. Apoi, îmi revine în minte partida cu Manchester United, când am ieșit la încălzire și stadionul era pe jumătate gol. Recunosc, la început eram puțin dezamăgit. Apoi, când am revenit de la cabine pentru începerea meciului, tribunele erau pline, iar suporterii cântau la unison, cum văzusem până atunci doar la televizor. Sentimente unice, amintiri de neprețuit.

Ai jucat și în străinătate, la echipe din Israel, Cipru și Albania. Unde te-ai simțit cel mai bine?

La fiecare echipă la care am activat, am știut că trebuie să ofer totul pentru a da satisfacție și, în definitiv, pentru a demonstra că îmi respect meseria, la fel cum am făcut-o și la Oțelul, atât în perioada în care câștigam trofee, cât și în duelurile îndârjite din Liga a 3-a. Și la formațiile din străinătate am întâlnit oameni deosebiți, care m-au ajutat să mă adaptez și, ca să-ți răspund punctual la întrebare, ca fotbalist cel mai bine m-am simțit în Israel. Altfel, ca om, am apreciat foarte mult stilul de viață din Cipru.

Ce crezi că poate realiza Oțelul în acest sezon, unul complicat prin prisma accesării celui mai înalt nivel competițional din România?

Este prea devreme să afirmăm cu certitudine unde ne situăm, însă conștientizăm din plin și ne bucurăm că am reușit două promovări succesive. Nu e puțin lucru, nu orice echipă poate reuși o asemenea performanță. Am mare încredere că echipa va face o figură frumoasă și că antrenorul Dorinel Munteanu și conducerea clubului vor exploata la maximum potențialul acestui brand, singura campioană la fotbal din istoria Moldovei. 

Ce poți spune despre publicul gălățean, care în sezonul trecut a umplut meci de meci stadionul? Poate fi un atu pentru Oțelul în SuperLigă?

Este evident faptul că aportul publicului poate fi decisiv pe orice stadion, are acel efect pe care îl simți doar dacă te afli pe gazon, iar la Galați este arhicunoscută atmosfera creată de suporteri. De aceea, îmi doresc doar să fie prezenți și la meciurile din SuperLigă așa cum au fost și pe timpul sezonului trecut. Ar însemna că, implicit, vor reuși să îi motiveze pe jucători, să îi împingă de la spate cum au făcut-o de nenumărate ori.

Ești și căsătorit, ai două fetițe, ești apreciat și lăudat nu doar în Galați. Te consideri un om împlinit din toate punctele de vedere?

Sincer, dacă ești apreciat de cei din jur, dar dacă nu te simți confortabil cu ce ești și ce ai în viața ta, probabil că trăiești o dramă. O spun pentru că există persoane care nu se bucură de celebritate și de celelalte aspecte conexe. În schimb, eu sunt liniștit și fericit cu ce mi-a dat viața, e cel mai important lucru.

22

23