Bogdan Gheorghe Rusu s-a născut pe 9 aprilie 1990, la Brașov și a debutat în Liga 1 la 21 de ani, în partida Astra Giurgiu – Gloria Bistrița 1-0. A adunat până acum 55 de meciuri în primul eșalon și este principalul marcator al echipei CS Mioveni, cu cinci goluri reușite în actuala stagiune. Este un fotbalist care se autodefiniște ”cu credință în Dumnezeu” și are încredere că echipa sa se va salva de la retrogradare. Atacantul ”galben-verde” este susținut la fiecare meci din tribune de soție și de băiețelul său.
Bogdan, cum ai început fotbalul?
Singur m-am dus la fotbal, nu m-a împins nimeni de la spate. Știți cum se întâmpla în copilărie, mai ești cu un prieten, cu un vecin și zici ”hai la fotbal”. La vârsta de șapte ani m-am înscris la FC Brașov. Apoi, nu mai știu de ce aproape un an nu am făcut sport. La opt ani și ceva m-am dus din nou, de această dată la CSS Brașovia. Nu am avut pe nimeni sportiv în familie, iar din toată grupa mea doar eu am ajuns unde sunt acum, în rest au mai fost câțiva băieți pe la liga a doua, dar s-au lăsat între timp.
Care este antrenorul pe care îl apreciezi cel mai mult?
Sunt trei. Petre Lucian (la juniori), Ioan Sdrobiș și Alexandru Pelici sunt oamenii care m-au ajutat cel mai mult în carieră, mi-au dat încredere și m-au format. Petre Lucian, datorită lui, la sfatul lui am plecat la domnul Sdrobiș, care mi-a dat încredere la 19 ani. Cu dânsul am făcut pasul în Liga 1, cu Astra. Iar de domnul Pelici se leagă această parte a carierei, are încredere în mine și e reciproc.
Care au fost momentele care te-au marcat în carieră sau de care îți vei adduce tot timpul aminte?
A fost ceva special când eram la Liga a 2-a, la FC Hermannstadt și trebuia să jucăm cu Călărași. Cu o seară înainte am aflat că a decedat bunica mea, care m-a crescut până la vârsta de șase ani. În meciul de sâmbătă am avut penalty, pe care l-am ratat și meciul s-a terminat 0-0. Am plecat la Botoșani, la înmormântare și am revenit imediat, pentru că marți sau miercuri aveam meci cu FCSB în Cupă. Am bătut cu 3-0 pe FCSB, am dat două goluri și o pasă de gol. O să-mi amintesc tot timpul de acest moment. Mai sunt multe ... De pildă, eram la juniori republicani și am ratat turneul final pentru că am căzut cu scuterul și m-am lovit la genunchi. Ne calificasem la turneul semifinal pe țară și eram în grupă cu Școala Gică Popescu, Steaua și Gloria Buzău. Trebuia să jucăm la Brașov în grupă, dar eu n-am putut să joc pentru că am căzut cu scuterul și m-am lovit la genunchi. Iar echipa nu s-a calificat. Am pierdut cu Școala Gică Popescu cu 0-1, am făcut 0-0 cu Steaua și am câștigat cu 3-0 împotriva Buzău-lui. Aveam jucători buni la juniori la acea grupă, dar așa a fost să fie!
La Mioveni s-a început campionatul cu o parte din jucători fără experiență la acest nivel și altă parte cu experiență. A reușit îmbinarea?
Experiența o capeți jucând, dacă nu joci n-ai cum să o capeți. Când debutezi în Liga 1, este acel trac, sunt emoții. Eu i-am încurajat tot timpul pe cei mai tineri, le-am zis și acum: aveți o șansă, sunteți la Liga 1, nu mulți o au! Dar, până la urmă, fiecare știe ce vrea de la viața lui. Dacă se plafonează nu e bine pentru ei, mai ales că sunt tineri și merită mai mult. Nu sunt tabere diferite la echipă. Mă înțeleg bine și cu tinerii și cu cei mai în vârstă. Ba pot spune chiar că m-am înțeles mai bine cu cei mai tineri. (Zâmbește)
CS Mioveni nu a mai câștigat de mult. Cum e moralul, care e atmosfera și cum credeți că puteți ieși din criză?
E urâtă perioada asta! Nu am mai câștigat de mult timp și cred că și din neșansă, ca să nu zic noroc, pentru că nu e normal să îți dorești noroc. Spun neșansă, pentru că am jucat destul de bine, mai ales cu Botoșani, am arătat că putem juca de la egal la egal cu fiecare. Suntem o nou-promovată, nu suntem Universitatea Craiova, Sepsi sau alte echipe. Să ne uităm unde sunt Sepsi, Academica, echipe din play-off-ul de anul trecut. Ne dorim mai mult, se vede asta ... Suntem o familie, un lot bun și prin grup o vom scoate la capăt. Nu suntem genul de jucători care ne temem să punem piciorul la minge sau nu alergăm. Or să vină și victoriile, sunt convins!
De ce spui că nu e bine să îți dorești noroc?
Eu cred în Dumnezeu. Dacă crezi în noroc nu e bine, e ca și cum crezi în Diavol. Deci eu vorbesc de neșansă. Când vrea Dumnezeu, atunci se întâmplă cum ți-ai dorit, când nu, nu.
Cum ar arăta meciul ideal pentru tine?
Fiecare fotbalistt probabil că își dorește să joace o finală de Champions League, de Mondial, să dea gol, dar eu nu gândesc așa departe. După cum stau lucrurile acum, un meci ideal ar fi să mă salvez cu Mioveniul în ultima etapă, să rămânem în Liga 1. E bine tot timpul să visezi, dar să nu bați câmpii.
Dacă nu ai fi fost fotbalist ce meserie crezi că ai fi avut?
Dacă nu m-aș fi dus la fotbal cred că aș fi făcut școală. Iar la ce liceu am făcut eu, cu specializarea electrician mecanic, cred că nu prea mă murdăream pe mâini acum. Da, cred că mă axam mai mult pe școală.
La fiecare meci ești susținut de soția Denise și băiețelul tău Zian (n.r. 3 ani). Ei ce spun după meciuri, ce spun acasă ?
Acasă, cel mic vrea numai fotbal. Tata – meci, gol – meci, numai așa spune. M-a pus să îi iau ghete și joc cu el în curte zilnic. Vrea să joc cu el mereu. Își pune tricoul cu Mioveni și jucăm. Soția ar vrea ca cel mic să se facă preot. Ea fost tot timpul lângă mine, la fiecare meci, de 10 ani e în tribună, știe bine fotbalul și cum să mă susțină.
