Se apropie săptămâna meciurilor decisive pentru echipa națională, iar Mirel Rădoi a anunțat lotul pentru confruntările de la începutul lunii septembrie, cu Islanda și cu Macedonia de Nord în deplasare, între aceste două partide fiind programată și întâlnirea de acasă cu Liechtenstein. Astfel, pe 2, apoi, pe 5 și, în cele din urmă, în ziua de 8 septembrie, se vor juca ultimele șanse de calificare a României la Turneul Final al Campionatului Mondial de fotbal din Qatar, programat să se dispute în lunile noiembrie și decembrie 2022. Asta, la modul teoretic, pentru a pune pe hârtie varianta optimistă care ar putea fi generată de seria acestor meciuri. Pentru că, realist vorbind, varianta pesimistă, cea care ne-ar tăia toate speranțele privind participarea la Cupa Mondială, este, din păcate, mult mai probabilă. Ba chiar devine decisiv un singur meci, primul meci, cel de la Reykjavik, cu Islanda, care, dacă nu va fi câștigat, va compromite total șansele despre care aminteam. O partidă de totul sau nimic, în care dincolo de analiză mai important va fi verdictul. Ceea ce deschide o altă discuție.
România condusă de Mirel Rădoi știe ce are de făcut, într-o perioadă scurtă, dar aș vrea să încercăm să vedem puțin dincolo de cifre sau emoții. De fapt, aceasta este toată problema astăzi, cum judecăm fotbalul modern, actual, prin prisma unor decizii instinctuale, gen “acum ori niciodată!”, sau prin oglinda matematică a unor analize obiective? Mergând chiar mai departe de atât, la esența fotbalului, care este jucătorul, cum îl alegem, cum îl creștem, în virtutea căror principii de viață?
Timp de mai bine de o sută de ani, lucrurile au fost simple. Omul de fotbal, experiența acestuia în primul rând și mai presus de toate, calitățile specifice lui, toate la un loc, instinctul, flerul, experiența practică, de fost jucător, de antrenor, ba chiar și de manager al unui club, toate acestea contau. Descoperitorii de talente își clădeau propriul soclu pe genul acesta de realizări, genii fotbalistice mărturisind apoi cât datorează unor astfel de oameni. “Ce ochi are!” sau “Cum l-a văzut pe marele X încă de când puștiul avea doar 12 ani!” erau expresiile, și încă mai sunt, care defineau studiul de caz.
De caz fericit, bineînțeles, pentru că, în realitate, nu știm câți alți mari fotbaliști nu s-au pierdut în toată această lungă perioadă în care acestea au fost criteriile. Sportul american, care este, fără doar și poate, cel mai performant din lume, pe criterii obiective, și care generează venituri uriașe, de neatins pentru restul lumii, pare să fi depășit, totuși, cu eleganță, acest fel de a recruta, promova și, în cele din urmă, de a lansa talentele către marea performanță. Azi sunt analizate toate criteriile obiective, toți parametrii care contează, computerele stochează în cazul tuturor date, sute, mii de date revelatoare și, în baza lor, se produce selecția, urmată apoi de antrenarea acestor calități deosebite, promovarea și consolidarea unor cariere impresionante devenite, în unele cazuri, exemplare. E un model de urmat.
