Aproape de fiecare dată, atunci când vorbim despre un final de capitol, trebuie să avem în vedere și faptul că destule lucruri, în fotbal, dar și în multe aspecte ale vieții, sunt repetitive. Timpul se contractă, pare și chiar este tot mai puțin față de problemele care apar, astfel că ideea de “punct și de la capăt”, atât de folosită, are corespondent într-o realitate care domină aceste timpuri. Iar Superliga nu face excepție.
S-a încheiat turul campionatului național Superliga României și deja avem începutul returului, chiar în acest weekend. Se joacă, așa cum foarte bine se știe, fără pauză între tur și retur, tocmai pentru că nu mai sunt date disponibile pentru meciuri, etapele de campionat urmând să se oprească din nou pentru jocurile echipei naționale, programul este unul extrem de dens pentru jucători, cu consecințe evidente asupra tuturor factorilor implicați. Dar asta nu anulează, ci amplifică emoțiile și chiar spectacolul!
Bineînțeles , prima analiză se oprește la cele șase echipe care ocupă locurile de play-off. Ele sunt Universitatea Cluj, liderul meritat și detașat al Superligii, cu 30 de puncte acumulate în 15 etape. Media de două puncte per meci este, cu adevărat, una de remarcat și dătătoare de speranță în ceea ce privește lupta pentru titlu.
Pe locul al doilea se află Dinamo București, cu 24 de puncte acumulate, iar pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat CFR Cluj, 23 de puncte, dar și un meci mai puțin disputat, este vorba de cel cu Oțelul, la Galați. Cu același număr de puncte, 23, dar cu un golaveraj ceva mai slab, pe locul al patrulea este clasată Petrolul Ploiești, o echipă care a impresionat printr-un joc extrem de echilibrat. Pe poziția a cincea este Universitatea Craiova, cu 22 de puncte, iar pe locul șase s-a clasat FCSB, 21 de puncte, dar campioana în exercițiu are și ea un meci mai puțin, cel cu FC Botoșani, în deplasare.
Pe locul șapte e Rapid, iar pe locul opt Poli Iași, ambele la cota celor 20 de puncte, principale urmăritoare ale celor din play-off.
Lupta este deschisă și în ceea ce privește evitarea locurilor din partea de jos a clasamentului, Oțelul Galați și Sepsi, ambele cu 19 puncte, UTA Arad si  Unirea Slobozia cu 18 puncte fiecare, Farul, cu 17, fiind totuși mai aproape de play-off.
Încheie clasamentul turului Gloria Buzău și FC Hermannstadt, cu 13 puncte fiecare, iar ultima este FC Botoșani, cu 12 puncte. De aici, de la aceste “borne” va începe returul.
Să ne bucurăm, așadar, de fotbal și să urăm mult succes tuturor celor 16 cluburi ale Superligii României!