Am jucat, în 100 de ani de existenţă a echipei naţionale, de patru ori cu Argentina. Miercuri, 10 august 2011, ar fi fost pentru a cincea oară. Niciodată tricolorii n-au disputat meciul acasă.
Acum câteva zile am filmat pentru TVR câteva promo-uri pe stadionul-vedetă, alături de Gabi Balint, unul dintre cei patru fotbalişti români care au reuşit să înscrie în poarta Argentinei. Apropo de povestea acestor partide. Prima a fost în 22 aprilie 1974, la Buenos Aires, pe stadionul Velez Starsfield. Băieţii lui Valentin Stănescu au condus până în minutul 57, prin golul marcat în prima repriză de utistul Attila Kun, dar viitorii campioni mondiali Houseman şi Kempes au întors rezultatul. Gabi Balint îşi amintea bine meciul, mai ales că-l ştia din poveştile fostului său coechipier, Ştefan Sameş, titular atunci într-o echipă cu Iorgulescu, de la UTA, în poartă, cu Anghelinei de la Braşov, Antonescu de la Farul, cu dinamoviştii Cornel Dinu, Mircea Lucescu şi Dudu Georgescu, cu steliştii Cristache şi Iordănescu, Beldeanu de la Reşiţa, Marcu de la Craiova şi Broşovschi (UTA).
Opt ani mai târziu, Gabi Balint a fost pe bancă în al doilea amical cu argentinienii, disputat acasă la Messi, la Rosario. E drept, Messi avea să se nască cinci ani mai târziu, dar meciul se cheamă că tot la el acasă a fost!... Suntem în 12 mai 1982, Argentina e campioana lumii en-titre şi se pregăteşte pentru Mondialul din Spania de peste o lună. România a ratat calificarea la acelaşi turneu final şi e antrenată de câteva luni de Mircea Lucescu. Are 36 de ani şi şi-a făcut un lot tânăr pentru un turneu sud-american care mai avea în program şi meciurile cu Peru şi Chile.
La Rosario intrăm în teren cu Moraru în poartă, apoi Rednic, Gino Iorgulescu, Andone, Bogdan (juca, evident, la Corvinul!), Ţicleanu, Bölöni, Klein, Balaci, Gabor şi Cămătaru. De pe bancă au mai intrat Augustin, Geolgău şi Turcu, de la FC Argeş. Balint povesteşte: „Nea Mircea m-a încălzit o oră. Toată pauza şi repriza a doua. Mi-a zis că intru în locul lui Gabor. Romică era însă Balonul de Aur, cel mai bun junior din lume în 1981, aşa cum Maradona fusese declarat în 1979, la Mondialele nu din Australia, nu, că acolo am fost şi eu cu Gabor, ci din Japonia, mi se pare... În fine, cu Maradona în teren, ne-au bătut, gol Ramon Diaz... eu am continuat să mă încălzesc şi meciul următor, cu Peru, la Lima. Atunci l-a scos pe Romică, l-a băgat pe Augustin şi mi-a făcut semn să continui încălzirea, că îl voi înlocui chiar pe... Augustin. L-a scos după 25 de minute, într-adevăr, pe Augustin, dar mi-a cerut tricoul şi l-a băgat tot pe Gabor! În meciul cu Chile, pe care chiar l-am câştigat cu 3-2, am intrat însă, la pauză, în locul lui Klein...”
Al treilea episod e unul oficial. „Suntem în 1990, la Cupa Mondială, pe San Paolo din Napoli, de data aceasta cu adevărat acasă la Maradona, zice Balint. Egalul ne califică mai departe din grupă. În poartă e Lung, apoi Rednic, Andone, Gică Popescu, Klein, Sabău, Rotariu, Lupescu, Hagi, Lăcătuş şi eu. Egalez, cu freza, noroc că aveam pleată, ne conduceau ei, corner Maradona, cap Monzon.” Balint povesteşte zâmbind că golul a fost uşor de marcat, mai greu a fost de ratat la fazele pe care Hagi i le-a construit, ca la Steaua, punându-i mingea pe tavă...
La ultima partidă, tot la Mondiale, în ’94, pe Rose Bowl, la Pasadena, California, Gabi a fost pe bancă, dar n-a mai aşteptat schimbarea, ca-n ’82. „Aveam tricoul lui Gabor la mine, glumeşte Găboajă, dar nu mai era cazul, eram secundul lui Iordănescu. A fost prima şi singura dată când i-am bătut, 3-2, cu dubla lui Ilie Dumitrescu şi cu golul lui Hagi, marcat cu dreptul. Pentur ei au dat Balbo şi Batistuta...”
Balint zâmbeşte iar. „Acum, pe 10 august, voi fi doar spectator.” Îşi declară admiraţia pentru stadion. Plecăm. Ne face cu ochiul şi zice „Oare Romică o mai avea vreun tricou de titular la el?” Din păcate, meciul de pe 10 august 2011, când Arena Națională trebuia inaugurată cu partida împotriva Argentinei, nu s-a mai disputat. Istoria însă rămâne.
