Vineri, 14 iunie, debutează, odată cu disputarea meciului dintre reprezentativa țării gazdă, Germania, și cea a Scoției, Turneul final al Campionatului European, o mare, o grandioasă sărbătoare a fotbalului, însă emoțiile noastre încep abia luni, pe 17 iunie, când, la Munchen, echipa națională va juca primul ei meci, în compania Ucrainei, deschizând, practic, jocurile din cadrul grupei E de la Euro 2024, din care mai fac parte și selecționatele Belgiei și Slovaciei. Să reamintesc și faptul că este pentru prima oară, de la unificarea ei, în anul 1990, când Germania organizează un turneu final de campionat european, după ce, în anul 2006, a fost și gazda Campionatului Mondial.
Revenind la selecționata noastră și la meciul său de debut la Euro, cu Ucraina, să spunem și că, lucru comun, e extrem de important să calce cu dreptul, cum se spune, pentru că, se știe, orice călătorie, fie ea cât de lungă, începe cu primul pas! Iar noi, cu toții, sperăm să fie una cât mai lungă și ca România să depășească faza grupelor, lucru care nu s-a mai întâmplat de aproape un sfert de secol, mai precis de la ediția din anul 2000 a europenelor, când “tricolorii” s-au calificat dintr-o grupă din care mai făceau parte Portugalia, Anglia și Germania. Atunci, Hagi, Belodedici, Adrian Ilie, Chivu, Mutu și coechipierii lor au fost eliminați de Italia, dar performanța lor a rămas! Sigur, destule lucruri s-au schimbat în acești (mulți) ani în fotbalul european și, mai cu seamă, în cel românesc, deopotrivă în dezvoltarea și perceperea lui, însă speranțele noastre au rămas aceleași, ba chiar sunt mult mai intense în aceste zile, eu așa simt!
România, condusă de acest tânăr antrenor, pe numele lui Edward Iordănescu, are, cu siguranță, șansa ei la acest turneu final. Și e o șansă bună, demnă de luat în seamă! Pleacă la drum tocmai cu încrederea obținută pe teren, în preliminarii, când a câștigat, să ne reamintim, o grupă din care au mai făcut parte Elveția, Kosovo, Israel, Belarus și Andorra. Și a terminat pe primul loc, fără să cunoască gustul amar al vreunei înfrângeri! Eu cred că de aici trebuie să plecăm și noi când analizăm tot ceea ce se va întâmpla la acest Euro, să fim în același timp și critici, dar și entuziaști pentru prezența României!
O grupă foarte dificilă, având în Belgia și Ucraina marile favorite, să nu uităm însă că România este capabilă de mari surprize, a dovedit asta în preliminariile recente, când a luat patru puncte din șase Elveției, o super favorită, la rândul ei!
Astfel că, scriu și spun cu toată încrederea: hai, România! Succes la EURO 2024!