Pentru că următorul editorial, pe care-l voi scrie abia săptămâna viitoare, va apărea după disputarea meciului de baraj de la Istanbul, dintre România și Turcia, îmi propun acum să scriu câteva rânduri despre echipa noastră reprezentativă.
Joi, 26 martie, așadar, pe stadionul Beșiktaș Park, România va juca în semifinala barajului de calificare la Campionatul Mondial de fotbal, care va avea loc, în lunile iunie și iulie ale acestui an, în Statele Unite, Mexic și Canada.
În cazul în care “tricolorii” vor obține victoria, ceea ce ne dorim cu toții, ei vor juca apoi finala acestui adevărat “play-off” de calificare, tot în deplasare, cinci zile mai târziu, cu învingătoarea din cealaltă semifinală, care se va disputa între echipele naționale ale Slovaciei și statului Kosovo, la Bratislava, în aceeași zi cu meciul nostru de la Istanbul.
Dar sunt absolut convins că dumneavoastră, suporterii fotbalului românesc, cunoașteți toate aceste amănunte, eu doar le-am reamintit pentru a fixa, și aici, cadrul acestei partide de importanță majoră pentru fotbalul nostru…
Bineînțeles că ne așteptăm la un meci extrem de dificil, în care vom avea în față nu doar o extraordinară selecționată a Turciei, ci și un public unic în Europa, pasionat, extrem de zgomotos, efervescent și capabil să fie chiar mai mult decât cel de-al 12-lea jucător. O adevărată provocare pentru orice echipă vizitatoare, mai cu seamă în condițiile unei astfel de mize. Uriașă, atât pentru ei, cât și pentru noi, în condițiile unei absențe îndelungate de la un Turneu final de Campionat Mondial, turcii nemaifiind prezenți acolo de la ediția din 2002, organizată în Coreea de Sud și Japonia, iar România încă și mai departe în timp, de la ediția din 1998, disputată în Franța!
Acum, selecționerul României, Mircea Lucescu, pare a avea o misiune extrem de dificilă, calculele hârtiei arătând că jucătorii antrenați de omologul său de pe banca Turciei, italianul Vincenzo Montella, sunt mult mai bine cotați decât ai noștri, fiind legitimați la mari echipe de club din Europa, cum ar fi Arda Guller la Real Madrid, Kenan Yildîz la Juventus Torino, Hakan Calhanoglu la Inter Milano, ori Zeki Celik, fotbalistul celor de la AS Roma…
Tocmai de aceea eu am încredere în tricolori: pentru că, întotdeauna, lor ie-a convenit acest statut de non-favorită, în care, în cele din urmă, au valorificat culoarul echipei plecate “la luptă” cu șansa a doua…și exemplele ar fi multe și sugestive în sprijinul acestei demonstrații. Partidele cu Anglia sau Argentina de la turneele finale de Campionat Mondial, ori chiar victoria, din octombrie trecut, în fața selecționatei Austriei, cu 1-0, în grupa de calificare!
Așadar, din tot sufletul: hai, România! Mult succes la Istanbul, pe 26 martie și mai departe!
